Putin, la un pas de a rămâne stăpânul Rusiei. Senatorii au aprobat

Putin, la un pas de a rămâne stăpânul Rusiei. Senatorii au aprobat

Vladimir putin ar putea rămâne, teoretic, în fruntea Rusiei până în 2036, după ce miercuri și senatorii ruși au aprobat reforma constituțională adoptată de deputați.

Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliul Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.

Aceste amendamente constituţionale sunt "una dintre întrebările cele mai importante din istoria modernă" a Rusiei, a declarat înainte de vot preşedinta Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko.

Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a "reporni" contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.

Valentina Matvienko a susţinut acest amendament, estimând că "Vladimir Putin trebuie să aibă dreptul de a participa la noile alegeri".

"El a repus ţara pe pcioare. Este recunoscut drept unul dintre principalii lideri mondiali", a adăugat ea.

Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024.

El a luat din nou ţara prin suprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News