Percheziții la un lider politic, într-un dosar de sechestrare de persoane
- Georgeta Petrovici
- 5 martie 2020, 16:16
Patru bărbați au fost ridicați în urma unei percheziții care a avut loc în această dimineață, fiind vizat tatăl unui lider liberal din județul Arad. La mijloc ar fi vorba de o sechestrare de persoane, în contul unei datorii.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au desfășurat joi un n umăr de cinci percheziții domiciliare pe raza localităților Lipova și Ghioroc, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe.
”Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat. Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat.
De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o”, informează Poliția Arad. În urma perchezițiilor, au fost conduși la sediul Poliției Arad, în vederea audierilor, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, urmând a fi luate măsurile legale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Potrivit informațiilor Aradon.ro, una dintre victime ar fi avut o datorie de 10.000 de euro către tatăl președintelui TNL Lipova. Pentru că banii nu ar fi fost restituiți la timp, acesta s-ar fi răzbunat.
Victimele, bărbatul care luase banii împrumut, împreună cu un prieten, au ajuns la Ghioroc, unde ar fi fost sechestrați într-un imobil, bătuți cu chei și țevi, iar unul dintre ei ar fi fost legat cu cătușe la mâini pentru a nu putea riposta în timpul agresiunii, care a durat trei ore.