Coronavirus. 11 morți în SUA. Sumă uriașă deblocată de Congres

Coronavirus. 11 morți în SUA. Sumă uriașă deblocată de Congres

Două noi decese legate de Covid-19 au fost înregistrate pe pământ american, ceea ce ridică bilanțul victimelor la 11.

În fața Covid-19, Congresul a declarat că va debloca un buget de peste 8 miliarde de dolari, în încercarea de a îndigui epidemia.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat stare de urgență în acest stat, după ce a anunțat că un pacient infectat cu Covid-19 a murit în comitatul Placer, în apropiere de capitala Sacramento.

Șase nouă cazuri de Covid-19 au fost semnalate în Los Angeles (10 milioane de locuitori) în timp ce alți patru pacienți sunt tratați în New York (peste 20 de milioane de locuitori) după ce au intrat în contact cu o persoană infectată, scrie AFP.

Autoritățile din Los Angeles au insistat asupra faptului că cele noi cazuri înregistrate au fost expuse la Covid-19 via un contact direct cu pacienți deja infectați și că nu este vorba de o contaminare de origine necunoscută.

Trei din persoanele infectate călătoriseră în nordul Italiei, unul din principalele focare de coronavirus din Europa.

Președintele Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi a anunțat că un „acord bipartizan și bicameral” a fost făcut între republicani și democrați pentru o finanțare suplimentară de 8,3 miliarde de dolari pentru combaterea răspândirii epidemiei.

Dispoziția, adoptată miercuri de Camera Reprezentanților va fi votată joi de Senat.

Vicepreședintele Mike Pence, care coordonează lupta împotriva epidemiei la nivel național, va sosi în Minnesota, joi, pentru a vizita o uzină a companiei 3M care fabrică echipament de protecție.

Pence va sosi apoi la Washington pentru a-l întâlni pe guvernatorul Jay Inslee, pentru a discuta măsuri de contracarare a virusului în regiunea Seattle.

Ne puteți urmări și pe Google News