Talibanii fac ciur acordul de pace semnat cu SUA

Talibanii fac ciur acordul de pace semnat cu SUA Sursa: Arhiva EVZ

La două zile după semnarea acordului de pace cu americanii, talibanii reiau luptele împotriva regimului de la Kabul.

Regimul de la Kabul refuză să elibereze din închisoare cinci mii de combatanți insurgenți, în condițiile în care aceste eliberări masive figurau în textul acordului semnat cu Washington.

La două zile după ce au semnat acest acord de pace istoric cu SUA, la Doha (Qatar), talibanii afgani au anunțat, luni, sfârșitul armistițiului temporar al violențelor declarat la 22 februarie.

Talibanii au indicat că-și vor relua atacurile pentru că regimul de la Kabul refuză să elibereze cinci mii de combatanți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Talibanii au anunțat și că nu vor participa la nici o negociere de pace inter-afgană câtă vreme prizonierii nu-și vor recăpăta libertatea. În condițiile în care nici nu s-a uscat bine cerneala pe acordul semnat la Doha.

Acord care prevede eliberarea insurgenților, în schimbul a o mie de membri ai forțelor de securitate afgane. Dar președintele afgan Ashar Ghani a respins această clauză, afirmând că „nu este de competența Statelor Unite să decidă, ele sunt doar un mediator”.

„Operațiunile noastre vor reveni la normal. Conform acordului, mujahedinii noștri nu vor ataca forțele străine dar operațiunile noastre vor continua împotriva forțelor guvernului de la Kabul”, se arată în comunicatul talibanilor.

Luni, autoritățile americane au insistat asupra „răbdării” necesare pe care o presupune un astfel de acord.

Șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, i-a avertizat pe „oamenii care cred că va exista un sfârșit absolut al violenței în Afganistan”. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat: „Acesta va fi un drum lung, șerpuitor, denivelat (...), vor fi suișuri și coborâșuri”