Premierul Kosovo solicită întregii UE să recunoască independența țării sale

Premierul Kosovo solicită întregii UE să recunoască independența țării sale

Noul prim-ministru al Kosovo lansează un fel de avertisment către UE.

În timpul unui interviu pentru Euronews, Albin Kurti a cerut recunoașterea independenței țării sale de către toate statelor membre UE. Mesajul este de fapt trimis șefului diplomației europene. Oficialul kosovar îi cere spaniolului Josep Borrell, a cărui țară nu o recunoaște Pristina, să acționeze în numele Uniunii și să nu urmeze o linie națională. Pentru liderul kosovar, negarea acestei realități va provoca "mai multe daune".

Albin Kurti a preluat funcția la începutul lunii februarie, după ce a petrecut aproape 20 de ani în opoziție. Prioritatea sa va fi să negocieze cu Serbia pentru a încerca să rezolve dificultățile dintre cele două țări. Dar premierul își stabilește limitele în aceste discuții. "Kosovo nu poate participa la niciun fel de schimb de terenuri sau la un troc de teritorii. Acest tip de proiect a eșuat întotdeauna în trecut și va fi un eșec în viitor", avertizează Albin Kurti.

Uniunea Europeană dorește să relanseze dialogul dintre Pristina și Belgrad pentru a normaliza relațiile dificile de la independența Kosovo, în 2008.

Articol de Jack Parrock

Traducerea: Rodezia Costea- RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News