Cătălin Botezatu, dezvăluiri incendiare despre familia Ceaușescu

Cătălin Botezatu, dezvăluiri incendiare despre familia CeaușescuCătălin Botezatu, petrecere în stil mare de ziua sa de naștere. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cel mai cunoscut creator de modă din România face dezvăluiri despre începutul carierei și explică secretul succesului în această meserie.

În prezent jurat la emisiunea „Bravo, ai stil!”, Cătălin Botezatu are în spate o carieră de 35 de ani. Într-un interviu acordat libertatea.ro, Botezatu le transmite tinerilor că „este ușor să ajungi sus, dar este foarte greu să te menții. Așa că trebuie să sacrifici de la viață personală, familie, prieteni, până la a-ți neglija, într-o oarecare măsură, sănătatea”.

Cătălin Botezatu își amintește cum a fost începutul în lumea modei: „M-am angajat mai întâi la Centrul de Cercetare a Industriei Ușoare, iar apoi mi s-au deschis ușor foarte multe uși. Pentru mine, viața de model a fost foarte frumoasă, foarte ușoară, cu foarte multe avantaje și deschidere foarte mare în ceea ce privește călătoriile. Eram preferatul familiei Ceaușescu”.

Despre problemele de sănătate avute, designerul spune că „în momentul în care m-am îmbolnăvit și mă aflam pe mesele de operații, în acele momente mă gândeam tot la prezentările, la proiectele mele de modă. Niciodată nu m-am gândit că mi se poate întâmpla ceva fatal. Am trecut razant pe lângă moarte și nu am realizat. În acele momente, în care nu dormeam și mă luptam cu dureri groaznice, făceam un pact imaginar cu divinitatea, promiteam că mă voi schimba”.

Întrebat dacă și-a ținut promisiunea, Botezatu răspunde: „Nu știu dacă m-am schimbat în totalitate, pentru că imediat ce am reușit să mă simt mai bine, mi-am reluat activitatea. Dacă mă simt bine și nu am probleme de sănătate, nu prea contează ce a fost înainte. Recunosc, sunt ușor inconștient, dar poate că maturitatea o să-și spună cuvântul și când se va mai întâmpla ceva o să-mi pun frână singur”.

Pentru Botezatu, „singurul proiect care contează este emisiunea «Bravo, ai stil! Celebrities». Pe planul doi sunt prezentările de modă și celelalte business-uri care, din fericire, funcționează foarte bine”.