Dragoste cu năbădăi. Și-a închis iubitul în valiză și l-a lăsat să moară

Dragoste cu năbădăi. Și-a închis iubitul în valiză și l-a lăsat să moară

Poliția din Florida s-a confruntat cu un caz incredibil în cursul zilei de marți, 25 februarie. O femeie de 42 de ani s-a jucat cu iubitul ei de-a v-ați ascunselea și acesta a murit sufocat în valiză.

Aceasta a fost versiunea pe care Sarah Boone a servit-o șerifului și polițiștilor care au descins în casa din Winter Park, Orange, luni, în jurul orelor 13.00, după ce femeia sunase să ceară ajutor.

Sarah a declarat polițiștilor că după ce au cam băut în noaptea de duminică spre luni, au decis să se joace ”De-a v-ați ascunselea”. La un moment dat, au căzut de acord că ar fi amuzant ca iubitul ei, Jorge Torerez Jr., 42 de ani, să se bage într-o valiză. Ea a închis fermoarul, au mai râs, apoi Sarah a adormit, răpusă de alcool. S-a trezit după câteva ore, când i-a sunat telefonul. Abia când s-a dezmeticit și-a amintit de jocul lor din noapte și s-a dus la valiză. Jorge, însă, nu mai era în viață. Murise sufocat.

Femeia a susținut că a fost o moarte accidentală și părea afectată atunci când relata șerifului ce se întâmplase. Echipa de criminaliști a strâns de prin casă tot ce putea să se constituie în probe, fie în susținerea depoziției lui Sarah, fie împotriva ei.

A doua zi, marți, Sarah Boone a fost arestată și pusă sub acuzarea de omor.

Medicul legist a descoperit o tăietură lângă buza bărbatului, precum și o vânătaie în jurul ochiului.

De asemenea, polițiștii au căutat în telefonul femeii, iar surpriza a fost totală. Au vizionat două filmulețe în care se vede cum Sarah râde de Jorge și-l ceartă când acesta era închis în valiză. Bărbatul îi strigă numele și îi spune să deschidă că nu mai poate respira.

"Pentru tot ce mi-ai făcut… Dă-te dracu", spune femeia râzând.

"Nu pot dracului să mai respir, serios", se aude Jorge Torres strigând din valiză .

„Da, asta faci când te sufoci”, răspunde ea. Apoi adaugă:

"Asta e ce meriți tu. Așa mă simțeam și eu când mă înșelai", spune ea în videoclipul de două minute.

Șeriful a spus presei americane că într-unul dintre videoclipuri se vede valiza cum se mișcă în timp ce bărbatul din interior încerca să iasă. "Jorge a implorat-o pe Sarah în mod repetat, spunându-i că nu poate respira și Sarah l-a lăsat în valiză".

Prin urmare, filmările, făcute chiar de ucigașă, dovedesc un omor cu sânge rece pe care Sarah Boone a încercat să-l ascundă printr-o minciună.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News