Armele nucleare, prioritate pentru Trump

Armele nucleare, prioritate pentru Trump

Administrația Trump a cerut o creștere netă a bugetului alocat armelor nucleare ale Statelor Unite.

Guvernul Statelor Unite intră în perioada de negociere bugetară pentru anul fiscal 2021. Bugetul cerut de Casa Albă pentru apărare se situează la 740,5 miliarde de dolari, din care 713 pentru Pentagon. Acest buget trebuie să finanțeze implementarea de către Secretariatul Apărării a Strategiei naționale de apărare publicată în 2018.

Pentru aceasta, noul buget se va concentra pe dezvoltarea armelor de nouă generație și pe retragerea treptată a multor echipamente vechi, în special din domeniul aerian: bombardiere B-1, avioane de atac la sol A-10, avioane de vânătoare F-15 și F-16, avioane de transport C-130 H, avioane cisternă KC-10 și KC-135 dar și drone de supraveghere RQ-4 Global Hawk, potrivit nemrod-ecds.

Administrația Trump a cerut o creștere netă a bugetului alocat armelor nucleare: 28,9 miliarde de dolari pentru modernizarea nucleară administrată de Pentagon și 19,8 miliarde de dolari pentru finanțarea Administrației Naționale de Securitate Nucleară, o agenție semi-autonomă din cadrul Departamentului Energiei.

Pentru această agenție, aceasta reprezintă o creștere cu aproape 20% din buget în comparație cu anul fiscal 2020 și care ar trebui să fie utilizată în programele de modernizare a celor 5 focoase nucleare americane principale: B61-12, W80-4, W88, W87-1 și W93.

În total, administrația solicită aproape 46 de miliarde de dolari pentru programele sale nucleare. Secretarul Apărării, Mark Esper, a făcut din disuasiunea nucleară o prioritate maximă pentru Pentagon. În cadrul departamentului, jumătate din buget va fi dedicată cercetării, dezvoltării, testării și evaluării armelor nucleare.

Administrația Trump a mai cerut 14 miliarde de dolari pentru operațiunile din Afganistan și 15, 4 miliarde de dolari pentru Space Force (din care 10 miliarde pentru cercetare și dezvoltare) în timp ce salariul militarilor este de așteptat să crească cu 3%.

Ne puteți urmări și pe Google News