Halep, în finala de la Dubai! Ce șanse are să câștige titlul
- Ioan Bujor
- 21 februarie 2020, 19:23
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în finala turneului WTA de la Dubai.
Halep a învins-o pe americanca Jennifer Brady cu 6-2, 6-0.
Turneul din Emiratele Arabe Unite este dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari.
Simona Halep, principala favorită a turneului, a obţinut o victorie clară, în doar 62 de minute.
Halep a oferit o lecţie de tenis, după ce în meciurile anterioare a câştigat greu, după trei seturi.
Românca a început bine, cu break, apoi s-a desprins la 2-0, Brady a câştigat un ghem, după care Halep a ajuns la 5-1, încheind cu 6-2. Actul secund a fost practic fără istoric, Halep câştigând cu 6-0.
Halep a avut procentaje net superioare la ambele servicii, 76%-46% la primul şi 58%-38% la al doilea, salvând ambele mingi de break pe care şi le-a creat americanca. La mingile direct câştigătoare, Halep a dominat cu 16-7, Brady având mai multe erori neforţate, 14-8.
Simona Halep a câştigat toate cele trei partide cu Brady, primele două în 2019, la Toronto, în turul secund, cu 4-6, 7-5, 7-6 (5), şi anul acesta în primul tur la Australian Open, cu 7-6 (5), 6-1.
Fostul lider mondial şi-a asigurat un cec de 372.200 dolari şi 305 puncte WTA.
Halep, care a câştigat titlul la Dubai în 2015, iar anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic, va juca în finală contra kazahei Elena Rîbakina (20 ani, 19 WTA), care a întrecut-o în semifinale pe croata Petra Martic, cu 7-6 (5), 7-6 (2).
Singura confruntare a avut loc în toamna anului trecut, în optimi la Wuhan, încheindu-se cu abandonul Simonei Halep la 5-4 pentru Rîbakina, campioana en titre de la Bucureşti.
Halep se află la prima sa finală după titlul cucerit anul trecut la Wimbledon şi a 37-a din carieră. Simona a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, iar anul trecut a câştigat la Wimbledon.
Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.