Galați - un model pentru investițiile în educație

Galați - un model pentru investițiile în educație

Galațiul devine un model atunci când vine vorba despre investițiile în educație. Proiectele finanțate cu fonduri europene și susținute din bugetul orașului au transformat în ultimii ani felul în care a fost abordată până acum această problemă.

Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când la Galați vorbim despre prima creșă, prima grădiniță și prima școală. „Investițiile în educație nu pot fi altfel decât cele mai sigure atunci când vorbim despre planurile de dezvoltare a unui oraș cum este Galațiul”, declară primarul municipiului, Ionuț Pucheanu.

Proiecte de peste 20 de milioane de euro

Preocuparea actualei administrații locale pentru un învățământ de calitate se poate traduce în cifre astfel: Primăria municipiului Galați are proiecte cu fonduri europene de peste 20 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea sau extinderea unităților de învățământ din oraș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trei proiecte a căror valoare este de aproximativ 1,8 milioane euro au fost deja finalizate la Școala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială nr.22 și Școala Gimnazială ”Iulia Hașdeu”. În plus, alte șase proiecte cu o valoare de peste 10 milioane de euro sunt în implementare. În acest caz esre vorba despre despre Școala Gimnazială nr. 33, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială ”Grigorie Teologul”, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” și Grădinița cu opt săli de grupă în cartierul Țiglina 2.

Există și proiecte aflate în faza de contractare pentru lucrări de reabilitare termică (anvelopare) a căror valoare este de peste 1,6 milioane de euro. Ele vizează Școala Gimnazială nr. 17, Școala Gimnazială ”Gheorghe Munteanu”, Liceul Teoretic Dunărea” și Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”. Alte proiecte aflate încă în faza de evaluare vizează construirea unui corp nou la Școala Gimnazială ”Dan Barbilian” și modernizarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 28 și au o valoare de aproximativ 5,3 milioane de euro .

Primăria municipiului Galați pregătește alte trei proiecte cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru Școala Gimnazială nr. 16, Școala Gimnazială nr. 18, precum și pentru reabilitarea imobilului din str. Al. Ioan Cuza nr. 24 în vederea înființării unei creșe.

Prima creșă, prima grădiniță și prima școală

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, la Galați se va realiza și prima creșă, după ce Primăria a depus o cerere de finanțare europeană în acest scop, iar proiectul inițiat de către primarul Ionuț Pucheanu a primit de curând girul Consiliului Local. Creșa va funcționa într-o o clădire cu o arhitectură deosebită, dar aflată în prezent într-un stadiu avansat de degradare, fiind situată în zona centrală a orașului. Acum municipalitatea și-a propus să reabiliteze complet clădirea pentru a oferi cele mai bune condiții copiilor. Investiția propusă în proiect este de 2.783.240,30 lei. Creșa va avea 25 de locuri, în condițiile în care în prezent în municipiul Galați funcționează doar două creșe de stat cu o capacitate de 170 de locuri.

Pentru copii, Primăria va construi de la zero și prima grădiniță din oraș, după anul 1990, tot cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost deja semnat, iar clădirea grădiniței va fi ridicată într-un cartier populat al orașului, Țiglina 2. Grădinița este destinată unui număr de 160 de preşcolari, împărţiţi în 8 săli de grupă. Valoarea totală a proiectului este de 7.017.694,51 lei, iar durata de implementare este până la data de 30 iunie 2021.

Tot în cartierul Țiglina 2 a fost deja construită prima școală după Revoluție, după ce municipaliatatea a obținut finanțarea necesară de peste 5 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. S-au realizat astfel nouă săli de clasă, laboratoare de fizică, biologie, chimie, trei clase de informatică, precum și un adăpost de apărare civilă cu o capacitate de 250 de locuri. În prezent se fac ultimele lucrări la instalațiile electrice și cele de apă, care ar urma să se încheie în această primavară. Este vorba despre un corp de școală modern, la standare europene, astfel încât elevii care vor învăța aici vor avea parte de cele mai bune condiții.

Investiții și pentru săli de sport

Primăria municipiului Galați a demarat și construcția de noi săli de sport pentru elevi. În cartierul Mazepa, la Școala nr. 28 se realizează atât o sală de sport, cât și o sală de mese, fiind vorba despre o investiție de aproximativ 4,7 milioane de lei. Lucrări pentru o nouă de sală de sport cu anexă sunt în desfășurare și la Școala nr. 7, iar pentru aceasta s-au alocat 1,9 milioane de lei. Potrivit reprezentanților Primăriei, lucrările se vor încheia anul viitor.

Modernizare și dotări

În ultimii patru ani Primăria municipiului Galați a investit 25 de milioane de lei în lucrări de reabilitare făcute la aproape 100 de creșe, grădinițe, școli și licee. Nu doar lucrările de reparație sau modernizare a școlilor au intrat în calculele echipei din administrația locală în ultimii patru ani. Dotarea corespunzătoate a acestora a presupus investiții totale de peste 4,7 milioane de lei. Mai precis, în perioada amintită au fost cumpărare cu bani de la Primărie obiecte de mobilier, materiale didactice, electocasnice și aparate necesare desfășurării activității didactice de aproximativ 1,2 milioane de lei pentru grădinițe, o sumă similară pentru școlile generale și 2,3 milioane de lei pentru licee.