Halep, despre optimile de la Dubai. A vorbit despre problemele de sănătate
- Andrei Ilinca
- 20 februarie 2020, 08:16
Simona Halep a oferit primele declarații după victoria din optimile de la Dubai, în fata lui Ons Jabeur.
Simona Halep a declarat că a fost un meci dificil.
„A fost un meci foarte dificil, mereu e greu contra ei pentru că nu dă ritm şi nu ştii la ce să te aştepţi. După primul set am avut un moment să mă gândesc mai mult şi să schimb ritmul ceea ce a fost foarte bine. Greu să explic cum a fost acest meci, dar mă bucur mult că am luptat până la final şi nu am cedat niciun punct”, a declarat Halep.
Tenismenta română a mai spus că nu a realizat că Ons Jabeur a avut minge de meci.
„Nu mi-am dat seama că e minge de meci pentru ea, am jucat fiecare punct. La mingea aceea cu ghinion, noroc pentru ea, doua challenge-uri foarte aproape de linie şi al meu, primul serviciu, a fost un pic afară, dar acesta este tenisul şi nu mă plâng pentru că, după o perioadă destul de lungă în care nu am jucat niciun meci astăzi am fost bine.”
Halep a vorbit despre blocajul la spate, adăugând că a fost un meci obositor.
A fost un mic blocaj (n.r. - la spate) la 5-1, când am lovit un rever mai departe de corpul meu şi m-am speriat un pic, dar cu cât am dat drumul la mişcare a fost mai bine. Sper mâine să nu am dureri. În momentul acesta sunt bine. A fost o atmosferă interesantă, ca la un meci de FedCup sau de fotbal, a fost obositor, sinceră să fiu, dar este plăcut să vezi o asemenea atmosferă la un meci de tenis. Mă bucur totuşi că am câştigat eu meciul”, a mai spus Halep, potrivit digisport.ro.