MILLIYET: Spre alegeri, la umbra procesului pentru destituire şi a crizei iraniene
- Ioan Bujor
- 19 februarie 2020, 02:30
În momentele în care am păşit în 2020, lumea afla că generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţelor al-Quds afiliate Gărzilor Revoluţionare din Iran, a fost ucis într-o operaţiune organizată la ordinul preşedintelui SUA, Donald Trump.
Când toată lumea spera că acest an va aduce gânduri bune şi pace, o nouă criză s-a adăugat celor deja existente în Orientul Mijlociu. Apoi se ştie ce a urmat... Replica eşuată a Iranului, doborârea avionului ucrainean, acuze reciproce. Cam acesta este rezumatul lunii ianuarie.
Tensiunile dintre SUA şi Iran vor continua pe parcursul anului.
SUA vor face tot posibilul pentru a împiedica Iranul să pună în aplicare o politică eficientă în Irak. Este de aşteptat ca Statele Unite, care au 5.200 de militari în nouă baze diferite, să pună mai multe presiuni asupra administraţiei irakiene. Există numeroase ţări în regiune care vor să se folosească de aceste tensiuni iar singura ţară care în mod sincer nu îşi doreşte criză şi tensiuni în regiune este Turcia! Se vede importanţa poziţiei Turciei pe frontul SUA şi se pune preţ pe măsurile pe care le ia. Pentru că nu există o soluţie fără Turcia în Orientul Mijlociu!
Ce fel de rezultat este aşteptat?
Să mergem către procesul de destituire al preşedintelui Trump, care se menţine sau este menţinut în actualitate... Toată lumea ştia rezultatul. În Senat sunt 53 de Republicani, 45 de Democraţi şi 2 independenţi. Chiar dacă unii dintre independenţii sau Republicani trădează, cifra de 67 necesară pentru destituirea lui Trump este o iluzie. Adică Trump este albit de Senat.
Dar de ce insistă Democraţii pe acest subiect? Important pentru Democraţi este să menţină subiectul în actualitate şi astfel să îl terfelească pe Trump înaintea alegerilor din 2020. Însă probabil că acest subiect va părăsi actualitatea în februarie pentru că Republicanii vor să pună capăt imediat procesului.
Cine va concura cu Trump?
3 noiembrie 2020 este o dată istorică pentru America. Democraţii spun că dacă Trump va câştiga din nou, ar putea însemna sfârşitul Americii. Este de aşteptat ca în cadrul Partidului Democrat să câştige Joe Biden şi să candideze împotriva lui Trump.
Potrivit sondajelor din SUA, Biden îl va înfrânge pe Trump. Dar să ne amintim de sondajele din 2016. 95% dintre institutele de sondare a opiniei publice au greşit şi Trump a devenit preşedinte. Din acest motiv, nu ia nimeni în serios sondajele, mai ales în această perioadă.
Bun, şi cine câştigă? Există inclusiv în rândul Democraţilor o mare parte care susţin că "Trump va câştiga din nou". Oricâte scandaluri ar fi existat în ultimii trei ani, s-ar putea ca Trump să câştige.
Buna funcţionare a economiei,
Măsurile populiste în politica internă,
Utilizarea unor discursuri naţionaliste şi religioase de către anumite grupuri,
Lipsa unui contracandidat puternic
vor maximiza şansele lui Trump de a câştiga. Chiar şi generalii americani în retragere cu care am discutat mi-au spus că "Trump este un erou, îl iubim foarte mult".
Chiar dacă în Turcia există persoane care îi dau şanse miliardarului Michael Bloomberg, în SUA nu gândeşte la fel. Atât intrarea târzie în cursă cât şi faptul că a devenit din nou membru al Partidului Democrat în 2018, adică nu are ştate vechi în partid, îi reduc şansele. Până acum, el a cheltuit 35 de milioane de dolari.
Dacă privim la alegerile americane din perspectiva Turciei, pare că rămânerea lui Trump la putere va fi varianta mai bună. În lunile următoare vom asista la o cursă electorală mai dinamică şi mai colorată. Să vedem, ce se va întâmpla în preziua alegerilor?
Diaspora turcească din America
Mereu ne întrebăm câţi turci trăiesc în America. Unii spunem că este vorba despre un milion de, alţii că sunt o jumătate de milion, iar alţii că sunt 200.000 de turci. Potrivit datelor furnizate de instituţiile oficiale din SUA, sunt în jur de 250.000. Se poate spune că este puţin, raportat la o populaţie de 327 de milioane dar numeroşi turci care trăiesc în SUA au poveşti de succes...
De la Universitatea Yale până în Silicon Valley, de la companiile tehnologice până pe Wall Street, suntem mândri de oamenii de afaceri turci care şi-au început propriile business-uri şi câştigă milioane de dolar. Toţi îşi au poveştile lor valoroase. Mă voi referi într-un alt articol la poveştile de succes ale acestor persoane, care pot servi de exemplu tinerilor din Turcia. Pentru că dacă sunt valorificate bine şansele, SUA se transformă în ţara oportunităţilor şi pot fi scrise noi poveşti de succes.
An de răscruce în relaţiile Turcia - SUA
2019 a fost un an cu urcuşuri şi coborâşuri pentru relaţiile Turcia-SUA. Cumpărarea de către Turcia a sistemelor ruseşti S-400, continuarea sprijinului pentru YPG-PKK de către SUA, adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a două proiecte de lege în defavoarea Turciei au afectat relaţiile bilaterale. În faţa atitudinii ameninţătoare a SUA, din Turcia a venit o replică la nivel mai înalt decât cel de partid. Vedem că grupările anti-turceşti care au exploatat problemele apărute în relaţiile Turcia-SUA desfăşoară acţiuni comune de o manieră nemaiîntâlnită în ultimii 25 de ani.
Datorită înţelegerii reciproce şi a dialogului consistent dintre preşedinţii Tayyip Erdoğan şi Trump, nu au apărut crizele aşteptate, în pofida dorinţei Congresului. În acest moment, relaţiile dintre cele două ţări continuă în virtutea bunelor relaţii dintre cei doi lideri. Declaraţiile pe care Trump le-a făcut în favoarea Turciei în privinţa sistemelor S-400 şi afirmaţia lui că "Turcia a vrut să cumpere, SUA nu au vândut. Nu este corect" au făcut să funcţioneze relaţiile cu Turcia.
Între timp, alegerile din SUA au o importanţă vitală din perspectiva Turciei. Continuă să existe probleme iar numeroase aspecte nerezolvate sunt amânate. Chiar în Congres există o puternică atitudine ostilă Turciei. Nici măcar membrii grupului Prietenii Turciei, care cred în relaţiile Turcia-SUA şi al căror număr în Congres este de 109, nu mai sunt atât de apropiaţi Turciei cum erau în trecut. De aceea, menţinerea deschisă a canalelor diplomatice, intensificarea vizitelor oficiale, ale organizaţiilor societăţii civile şi ale grupurilor comerciale, continuarea dialogului dintre cei doi lideri vor trasa direcţia relaţiilor în 2020. Exploatarea de către grupările ostile Turciei a noilor crize, împingerea Turciei către găsirea de alternative, reprezintă pierderi şi pentru SUA, la fel cum nu va avea nimeni de câştigat.
Traducere Florin Matei - RADOR