Săraci și idealiști. Suporterii unei echipe joacă la loto ca să scape de patronatul unui colos financiar
- Andrei Calin
- 25 ianuarie 2020, 23:53
Suporterii echipei daneze Brondby se opun vehement investitorilor de la Red Bull și vor să se salveze cu ajutorul loteriei
Într-o lume a fotbalului în care rezultatele apar acolo unde sunt investiții masive, există și suporteri boemi, care se opun globalizării. Este cazul fanilor echipei Brondby, din prima ligă daneză. Aflat într-o situație financiară delicată, clubul a atras atenția austriecilor de la Red Bull, celebru producător de băuturi energizante.
Nu este o noutate interesul pe care compania respectivă îl are pentru fotbal. Investițiile făcute în formațiile din Salzburg, Leipzig sau New York au fost generoare și au dat rezultate, dar suporterii echipei Brondby nu vor să audă de asocierea cu un puternic concern care ar putea să pompeze sume mari de bani. Ultrașii acuză că fotbalul este distrus de astfel de investitori, care anulează tradiția cluburilor.
„Red Bull acceptă toate lucrurile pe care noi le disprețuim. Noi am luptat să nu ne transformăm în ceva precum echipele finanțate de Red Bull. Dacă se va implica la Brondby, nu vom mai putea să ne identificăm cu clubul și nu vom mai putea fi fanii activi care suntem acum. La Salzburg și Leipzig putem vedea cum banii austriecilor au transformat echipele care jucau fotbal de calitate în nimic altceva decât o mare afacere. Au schimbat stemele echipelor, culorile, numele stadioanelor... Absolut totul! Nu vom lăsa vreodată să se întâmple așa ceva clubului nostru”, au explicat fanii într-un comunicat.
Pentru a face rost de bani, suporterii au decis să-și încerce norocul la loteria daneză, sperând că vor obține o sumă consistentă pe care să o doneze favoriților. Ei au cumpărat bilete în valoare de 2.700 de euro, dar deocamdată șansa n-a fost de partea lor și marele premiu, de 60 de milioane de euro nu le-a intrat în conturi.
La Salzburg a strălucit norvegianul Haaland
Altfel, cele două echipe din Europa finanțate de cei e la Red Bull se remarcă și pe plan intern, și pe cel extern. Gruparea din Salzburg, care s-a numit Austria, apoi Casino și a devenit Red Bull din 2005, a cucerit ultimele șase titluri. A ajuns în „șaisprezecimile” Ligii Europa, după ce a încheiat pe locul 3 în grupele Ligii Campionilor, în compania lui Liverpool, Genk și Napoli.
La Salzburg a explodat în această stagiune norvegianul Erling Braut Haaland, cel care a marcat 8 goluri în șase meciuri în cea mai importantă competiție intercluburi. Ajuns la Borussia Dortmund, în aceasă iarnă, a punctat deja de 5 ori în primele două meciuri.
Formația Red Bull Leipzig s-a calificat în „optimile” Champions League, după ce a câștigat o grupă cu Benfica, Lyon și Zenit, iar în campionat este lideră, după 19 etape, cu 40 de puncte.