Scandal în fața Liceului Sportiv din Botoșani. Bătaie între eleve
- Feri Predescu
- 24 ianuarie 2020, 11:44
Un scandal în care au fost implicate șase eleve a avut loc în fața Liceului cu Program Sportiv Botoșani, aflat peste drum de Poliția Locală. Două victime s-au adăpostit în sediul poliției.
Un grup de șase fete a fost implicat într-un scandal care a culminat cu bătaie în toată regulă. Elevele, care și-au împărțit pumni și picioare, erau însoțite și de un pedagog. Două dintre ele, care erau ținta celorlalte, s-ar fi refugiat în curtea Poliției Locale pentru a se adăposti, potrivit botosaneanul.ro .
Celelalte fete, care le urmăreau pe cele două, ar fi chemat în ajutor doi bărbați, rudele uneia dintre agresoare. Unul dintre ei, care a venit cu mașina, ar fi lăsat-o ostentativ în mijlocul drumului, fiind amendat de polițiștii locali. Celălalt, chemat cu intenția de a le agresa pe cele două adolescente, a fost amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pedagogul care se afla cu elevele și-ar fi asumat răspunderea pentru remedierea conflictului. Polițiștii vor întocmi dosar penal pentru loviri și alte violențe, împotriva unui minor.