Cum s-a transformat San Francisco într-o cloacă progresistă. „Caca Patrula”nu mai face față... (VIDEO)

Cum s-a transformat San Francisco într-o cloacă progresistă. „Caca Patrula”nu mai face față... (VIDEO)

Într-un documentar șocant la Fox News, celebrul ziarist Tucker Carlson a descris San Francisco drept un loc unde „civilizația se dezintegrează”.

„Realitatea pe care am descoperit-o în acest oraș, după ce am petrecut mai mult timp aici, este mult mai rea decât tot ce ați putut auzi”, spune Carlson.

„Civilizația însăși se dezintegrează la San Francisco în plină zi, pe străzile orașului, care sunt pline de drogați, de excremente și de ace de seringi folosite.”

Potrivit unei raport din aprilie 2019, realizat de ONG-ul  OpenTheBooks, în ultimii opt ani, pe străzile din San Francisco au fost găsite 118.352 de excremente umane.

Municipalitatea a înființat în 2018 o „poop patrol” (adică o „caca patrulă”) pentru a stăvili fenomenul. Fără mari efecte, după cum se vede.

În cadrul documentarului, locotenentul de poliție Tracy McCray îi acuză pe procurori pentru criminalitatea și haosul care domnesc în metropolă.

„Ei sunt cei care decid dacă dosarele se încheie cu punere sub acuzare, și majoritatea sunt cu NUP”, a spus McCray pentru Fox.

Canalul de știri afirmă că FBI clasează San Francisco drept orașul cu cea mai mare rată de criminalitate împotriva proprietății din Statele Unite, iar infracțiunile cu violență au crescut cu 200% în mijloacele de transport în comun municipale.

„Geamurile mașinii noastre au fost sparte”, spune McCray. „Nici nu m-am mai obosit să fac raport.”

„Întrebați pe oricine. Toată lumea poate să spună. Criminalitatea a scăpat de sub control”, spune Erica Sandberg, colaboratoare la City Journal, care scrie cu regularitate despre deteriorarea vieții din oraș. „Fie că este criminalitate împotriva proprietății, fie că sunt infracțiuni cu violență, este înfricoșător.”

McCray a declarat pentru Fox că infracțiunile sunt în mod obișnuit ignorate. Oamenii se pot „dezbrăca în parcul public” sau „să fumeze crack pe trotuar” și să se aleagă doar cu o citație, spune polițista.

„Facem arestări și strângem dovezi. Facem un dosar solid. Îl predăm. Când mă întorc din concediu, îi găsesc din nou pe stradă.”

În cartierul Tenderloin din San Francisco, producătorii documentarului au văzut tranzacții de droguri desfășurându-se la lumina zilei.

În zonele cu locuințe șic, seringile folosite pot fi găsite frecvent pe trotuare.

Fox afirmă că municipalitatea a realizat un program prin care furnizează ace noi narcomanilor, ca strategie pentru a „reduce răul”. Ideea este că astfel poate fi evitată transmiterea de boli mortale.

„Nimeni nu își dorește să capete HIV sau Hepatita C”, spune Sandberg. „Însă consecința nedorită este nebunia la care s-a ajuns.”

SA FRANCISCO, CALIFORNIA - NOVEMBER 1: A pedestrian walks a small homeless encampment on Howard Street in San Francisco, Calif., on Thursday, Nov. 1, 2018. (Ray Chavez/Bay Area News Group)

Mai este nevoie să spunem că San Francisco este unul dintre fiefurile Democraților, ecologiștilor și progresiștilor? Reprezentanta orașului în Congres este chiar șefa Camerei, Nancy Pelosi, principala artizană a  punerii sub acuzare a lui Trump.

SA FRANCISCO, CALIFORNIA - NOVEMBER 1: A pedestrian walks a small homeless encampment on Howard Street in San Francisco, Calif., on Thursday, Nov. 1, 2018. (Ray Chavez/Bay Area News Group)