AEP intră în contabilitatea candidaților la prezidențiale

AEP intră în contabilitatea candidaților la prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a început procedura de control a documentelor privind privind veniturile încasate şi cheltuielile efectuate de candidații la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. Verificările se vor încheia în jurul datei de 10 februarie.

AEP a arătat că în cazul a șase competitor, care au întrunit peste 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, verificările vizează şi rambursarea sumelor cheltuite, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Potrivit prevederilor acestei legi, în cel mult 90 de zile de la alegeri, Autoritatea Electorală Permanentă va rambursa partidelor, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenești aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidaţilor independenţi, sumele aferente cheltuielilor efectuate. Returnarea banilor se va face în baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor.

AEP a mai precizat că pentru zece candidați care nu au întrunit pragul de 3% se verifică legalitatea veniturilor şi cheltuielilor efectuate în campanile, fără ca banii să fie rambursați.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform legii, rezultatele finale ale verificărilor vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de internet a AEP.