Staulul Sfînt. Proză satirică de Ion Cristoiu

Staulul Sfînt. Proză satirică de Ion Cristoiu

Bogdan Nenicu, noul primar, ales în vară din primul tur cu 70%, după ce fostul se retrase, dus la azil de fiică și de ginere, socoti că trebuie să facă un eveniment istoric din primul Crăciun al Mandatului său.

Urbea în fruntea căreia ajunsese el edil șef se reducea la un Bulevard principal care începea de la Gară, trecea prin Piața Sfatului și, după vreo 500 de metri, se oprea în plin cîmp. Din motive care scapă, fostul primar se apucase să-l prelungească pînă la Combinatul de Porci. Din lipsă de fonduri, reușise să facă doar 50 de metri. Șoferilor de prin alte locuri asfaltul care se termina brusc le dădea bătăi de cap. Fără a ști despre ce-i vorba, cînd vedeau semnul de încetare a restricției de 50 de kilometri la oră, accelerau, furați de carosabilul pustiu, dar și de scînteierea castelului de apă al Combinatului, pe care-l confundau cu o stație spațială.

Cînd își dădeau seama că șoseaua are doar 100 de metri, era prea tîrziu. Mașina ajunsese deja în pîrloaga din jurul șoselei.

Numeroase plîngeri obligară Consiliu orășenesc să ia în discuție fixarea unui panou gigantic pe care să scrie Atenție! Șoseaua se termină după 100 de metri! Deciziei îi urmă amplasarea panoului. După nici o săptămînă, primarul îl smulse el, personal. Ațîțate de mirosul Scandalului, televiziuni, ziare, radiouri își trimiteau parcă prin rotație echipe la fața locului.

De dimineață pînă seara, reporterițe gureșe, făceau stand-up lîngă panou, în timp ce operatorii le filmau de parcă ar fi vrut să le dezbrace cu privirile. Mărcile de pe microfoane adunau la fața locului zeci de curioși. Cum toți auzeau ironiile ziariștilor veniți de la București, vedete ale micului ecran, autoritatea Primăriei scădea dramatic.

Noul primar nu era din Florești, ci dintr-un sat din munți.

Făcuse pe vremuri Liceul-Internat din Florești. Pentru că în unele ierni nu se mai putea întoarce acasă, în adîncurile Munților, rămînea la Internat, cum, de altfel, făceau și alții. Atunci, ieșind de Crăciun pe stradă, îl apuca jalea văzînd că în jur nimic nu amintește de Sfînta Naștere din Sfînta Iesle. Rămas cu această frustare, locuitor de vază al Floreștilor după decembrie 1989, noul primar a suferit ani în șir că totuși, deși se îmbracă în beteală electrică, un brad în Piața Sfatului, totuși, acesta era pricăjit și mai ales parcă rătăcit în deșertul cenușiu al orășelului.

De cum își preluă mandatul, noul primar trecu prin Consiliul municipal Hotărîrea Crăciunul mai bogat ca oricînd. Transpunerea ei în viață costa Primăria Bugetul pe trei ani. În tot acest timp dacă nu intrau în cont sume din alte surse decît cele tradiționale, localitatea rămînea fără curent electric.

Deja mulți funcționari își căutaseră pe acasă lămpile cu gaz de pe vremea lui Ceaușescu, angajații muzeului județean, de Istorie erau liniștiți. La o adică, rămași fără lumină, ei puteau apela la una dintre cele mai tari piese ale muzeului: Un opaiț de pe vremea Răscoalei din 1907.

În săptămîna Crăciunului, lucrurile erau gata. O festivitate transmisă în direct pe cele două posturi locale tv și consemnată pe larg de toate cele șase ziare din județ îl avu în centru pe primar, apăsînd un buton după ce, în prealabil, ținuse un discurs bine simțit.

La apăsarea de buton Floreștiul tresări sub povara unei feerii întrecute pe Planetă doar de Las Vegas.

Toți copacii din oraș, inclusiv duzii de pe marginea Șoselei de centură fuseseră împodobiți cu beculețe. Bradul din Piața Sfatului era cel mai înalt din țară, acoperit de sus pînă jos cu o mantie de beculețe. Cînd treceau pe lîngă el mai mult de două persoane, altfel spus, un grup, senzorii de mișcare din crengi declanșau o bandă cu melodie de Crăciun.

Cel mai spectaculos punct al Marii amenajări de Crăciun era însă Staulul Sfînt, care ocupa o mare parte din Piața Sfatului, amenajat cum era chiar în Centrul Pieței.

Sub pînza unui cort uriaș cumpărat de Primărie de la trupele americane care , la întoarcerea din Afganistan, prin Constanța, vindeau pe sub mînă materiale de prisos, un Isus de marmură era privit cu duioșie de Mama sa, și ea tot din marmură. Pe margine, oi din marmură fuseseră astfel închipuite încît să lase impresia de netăgăduit că behăie.

Pentru că Textul Sfînt invoca răsuflările fierbinți ale oilor, pe post căldură de radiator avant la lettre, grație unui soft plasat în burta fiecărei oi, pe gurile lor deschise ieșea continuu, însoțit de un susur ușor, aburi calzi.

Dinspre marginile Centrului se îndreptau spre Staul, fără a ajunge vreodată la Pruncul Sfînt, deoarece erau și cei din marmură, cei Trei Crai de la Răsărit.

Nu trecură nici două zile de la inaugurare că se și ivi nevoia unei paze înarmate la Staulul Sfînt.

Cineva furase trei dintre oi, dintre cele mai grase și barba unui dintre cei trei Magi de la Răsărit.

De reparat nu mai era cum, la o adică, Staulul putea funcționa și așa.

Nicăieri în Textul Sfînt nu scria numărul precis de oi și, cu atît mai puțin, dacă unul dintre Crai avea sau nu barbă.

Multă vreme după acest Crăciun, locuitorii Floreștilor aveau să-l regrete pe primar.

În primăvara următoare, primarul demisionase pentru a merge în Caraibe, ca să-și deschidă un restaurant, după ce se însurase cu o creolă ai cărei părinți bogați muriseră într-un taifun neanunțat de Meteorologi.

Preluare de pe Cristoiublog.ro

Ne puteți urmări și pe Google News