Un român, asasin plătit în Spania. Crimă comandată pentru 45.000 de euro

Un român, asasin plătit în Spania. Crimă comandată pentru 45.000 de euro

Un român a demascat o afacere murdară în care a fost implicat de către Santos Garcia, fost ofiţer de poliţie care l-a „angajat” să-l lichideze pe soțul nepoatei sale.

Garcia voia să-l ucidă pe soţul nepoatei sale, iar pentru această crimă i-a promis românului că-i oferă suma de 45.000 de euro.

Românul a căzut la pace cu „victima" sa în schimbul sumei de 3.000 de euro şi l-a demascat pe fostul ofiţer spaniol.

Potrivit anchetatorilor, fostul polițist l-a contactat pe român și i-a propus să-l asasineze pe Jose Manuel Gallego, un fermier din orașul Villanueva de Alcardete (provincia Toledo).

Ne puteți urmări și pe Google News

Santos Garcia i-a dat românului suma de 15.000 de euro, urmând ca la finalul „afacerii", să-i mai plătească 30.000. Instrucțiunile erau clare: românul trebuia să-l ucidă pe fostul soț al nepoatei sale, apoi să-i incendieze mașina și casa, astfel încât să pară un accident.

Crima urma să o facă românul, împreună cu un cetățean marocan. El a înregistrat toată conversația cu cel care-l plătise.

Numai că, după ce a luat banii, românul şi-a contactat „victima”. Cei doi au stabilit o întâlnire într-un bar din localitatea Quintanar de la Orden. Aici o altă „trădare”.

Chiar victima sa a anunțat poliția. Astfel, agenți sub acoperire au mers la barul respectiv și au organizat un flagrant. Ei au așteptat ca românul să povestească tot și apoi au intervenit.

Românul, marocanul și fostul agent de poliție care a comandat asasinatul au fost reținuți, însă au fost eliberați, urmând a fi cercetați în libertate. Totuși, judecătorul a emis un ordin de restricție: niciunul dintre cei trei nu au voie să se apropie de Jose Manuel Gallego la mai puțin de 300 de metri.

Motivul pentru care Santos Garcia acomandat asasinatul sunt incredibile.

El şi soţul nepoatei sale nu s-au înțeles niciodată, având numeroase conflicte de-a lungul timpului, potrivit stiridiaspora.ro