Efective mărite de polițiști și de medici SMURD în perioada sărbătorilor de iarnă

Efective mărite de polițiști și de medici SMURD în perioada sărbătorilor de iarnă

Peste 21.000 de angajați ai MAI vor fi la serviciu în perioada sărbătorilor de iarnă.

Peste 21.000 de angajați ai MAI vor fi la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, pe cele mai circulate drumuri, 1.400 de polițiști rutieri vor fi în stradă cu 300 de aparate radar iar 5.300 de pompieri și paramedici SMURD vor asigura urgențele medicale, potrivit digi24.ro.

„În fiecare zi, vor fi la datorie peste 21.000 de angajați MAI. Atenție deosebită va fi acordată prevenirii accidentelor grave și fluidizării circulației către cele mai frecventate stațiuni. Pe cele mai circulate artere vor fi prezenți zilnic până la 1.400 de polițiști rutieri. În scop preventiv, polițiștii rutieri vor acționa cu aproximativ 300 de aparate radar, obiectivul principal fiind protejarea vieții tuturor participanților la trafic: conducători auto, pasageri și pietoni”, a anunțat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Pentru asigurarea asistenței medicale de urgență, vor fi la serviciu în fiecare zi aproximativ 5.300 de pompieri și paramedici SMURD.

Reprezentantul MAI le solicită cetățenilor să se informeze cu privire la situația drumurilor, ținând cont de avertizările meteo de viscol și ninsori de la munte.

„Menționăm că Inspectoratul General de Aviație are disponibile aeronave pentru asigurarea urgențelor medicale și pentru a oferi suport aerian celorlalte structuri operative în ceea ce privește monitorizarea traficului rutier sau desfășurarea altor tipuri de misiuni. Pentru gestionarea situațiilor din planul ordinii publice, vor fi pregătiți să intervină și 9.600 de polițiști și jandarmi, numărul patrulelor fiind suplimentat mai ales în zonele aglomerate, precum târguri și centre comerciale, sau unde au loc manifestări publice de amploare”, a mai declarat Monica Dajbog.

220.000 de persoane vor participa la evenimentele de Sărbători

Organizatorii estimează că, în următoarele zile, peste 220.000 de persoane urmează să participe la aproximativ 200 de evenimente religioase, cultural-artistice și sportive.

Angajații MAI vor urmări și fluidizarea traficului la graniță, mulți români care muncesc în străinătate revenind în România pentru sărbătorile de iarnă.

Conducerea MAI a dispus ca la nivelul structurilor care eliberează documente cum ar fi pașapoarte, permise de conducere sau caziere să fie asigurat program cu publicul și în timpul minivacanțelor de Crăciun și Anul Nou.

Programul de lucru și alte informații de interes pot fi obținute pe site-urile structurilor MAI, respectiv www.pașapoarte.mai.gov.ro, www.drpciv.ro, www.politiaromana.ro (secțiunea cazier), precum și pe site-urile autorităților locale în subordinea cărora funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.

Ne puteți urmări și pe Google News