O mașină a luat foc din mers, dimineața aceasta, pe un drum din Timiș. Șoferul a reușit în ultimul moment să sară afară din ea, apoi a privit, neputincios, cum autoturismul e mistuit.
Sâmbătă în jurul orei 4:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism în localitatea Ghiroda. Autoturismul, al cărui șofer rula pe drumul către Aeroport, a luat foc în mers. ”Persoana aflată la volan s-a speriat când a observat flăcările și a tras de volan, ieșind de pe partea carosabilă”, transmit pompierii.
La locul intervenției s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere și 5 pompieri. La sosirea echipajelor la locul incendiului, au constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată asupra întregului autoturism. Pompierii au lichidat incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă mașina are daună totală. Cauza probabilă a incendiului: scurt circuit electric, mai arată reprezentanții ISU Timiș.