Timiș. Tâlhar în serie, la 18 ani. A atacat un pensionar

Timiș. Tâlhar în serie, la 18 ani. A atacat un pensionar

Un puști de 18 ani, care a fost prins în flagrant, în timp ce tâlhărea un pensionar, s-a dovedit că nu era la prima faptă. Mai mult, a atacat ambele persoane, la numai câteva ore distanță.

Duminică, la ora 16.30, Secția 4 Poliție Timișoara, a fost sesizata de către un polițist din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Timiș, care se afla în timpul liber, despre faptul că, împreună cu un cetățean, au prins in flagrant pe strada Horia din municipiu, un tânăr, de 18 ani, în timp ce încerca să părăsească locul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, dupa ce deposedase prin smulgerea unei borsete un bărbat, de 74 de ani.

Cauza a fost preluată de polițiștii  Biroului de  Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara. Aceștia au probat fapta de tâlhărie sesizată. Apoi au avut parte de o mare surpriză.

„Cu ocazia continuării cercetărilor, s-a mai stabilit ca tânărul este bănuit și de săvârșirea  infracțiunii de tâlhărie, comisă impotriva unei femei de 77 de ani, în aceeași zi, la ora 11.05, când în timp ce aceasta se deplasa pe strada Carei din Timișoara, a fost deposedată prin smulgere și alte acte de violență, de poșeta personală, în care avea suma de aproximativ 200 lei și alte bunuri”, informează Biroul de Presă al Poliției Timiș.

Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de  ore.

 

Ne puteți urmări și pe Google News