Au găsit soluția! Bugetarii nu mai pot să chiulească de la muncă. PSD a făcut scandal!

Au găsit soluția! Bugetarii nu mai pot să chiulească de la muncă. PSD a făcut scandal!

Lia Olguța Vasilescu a criticat, pe pagina personală de Facebook, decizia noii conduceri de la Ministerul Muncii. Conform informațiilor oferite de liderul PSD, liberalii au găsit o variantă ca bugetarii să nu mai chiulească.

Criticați de ani de zile pentru lipsa de eficacitate, bugetarii de la ministerul Muncii sunt obligați să stea la program și să nu mai chiulească, obicei înrădăcinat în sistemul bugetar.

Cu parcarea blocată, angajații nu au putut să plece mai devreme, ceea ce a stârnit nemulțumirea salariaților. Iar de partea lor a venit Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, care critică demersul liberalilor.

Scandalul s-a iscat după ce parcarea ministerului era blocată de mașina consilierului ministrului Violeta Alexandru.

Furioși, angajații de la „Muncă”, grăbiți să plece spre case, au așteptat cu nervii întinși la maximum sosirea consilierului, care s-a arătat mirat de graba cu care bugetarii fugeau spre case. Cineva a filmat întreaga scenă, în care angajații, oripilați de gestul consilierului, îi pretind acestuia scuze și explicații pentru blocarea drumului de acces.

Întâmplarea, de un tragi-comic tipic României, arată „lupta” dintre un șef proaspăt uns într-un minister și practica angajaților la Stat, în cazul de față unii care nu înțeleg ce înseamnă munca la program. Culmea, tocmai cei de la Ministerul Muncii, care au fost deranjați că „domnul consilier” i-a luat „prizonieri”, fără însă ca vreunul să încerce a-i urma exemplu.

Într-un final, au câștigat bugetarii - ei au plecat spre case, consilierul a mai rămas la ...Muncă, după cum remarcă și Lia Olguța Vasilescu, fost ministru de resort, într-un comentariu malițios pe Facebook.

„Ca aceștia să nu plece din minister, deși era ora 16.50, pur și simplu a blocat parcarea cu mașina personală. Omul a fost ONG-ist toată viața și nu prea înțelege ce drepturi au angajații români, deși conduce acum ministerul care ar trebui să facă politica de apărare a tuturor angajaților din România. Cel care a filmat, nu a prins și faza când domnul amenință că «îi calcă pe cap» dacă mai fac scandal și primește un răspuns pe măsură de la funcționarii publici. El își închipuia că dacă vine șef acolo toți trebuie să se lipească de ziduri și să îi pupe mâna, ca la orice vechil care se respectă”, scrie Olguța Vasilescu.

Până acum, consilierul ministrului Violeta Alexandru nu a comentat incidentul.