Umilința supremă pentru un manelist. A pățit-o în timp ce cânta
- Lucian Ionescu
- 26 noiembrie 2019, 23:57
Manelistul Tzanca Uraganul a fost lovit năprasnic, în faţă, în timp ce era live, pe Facebook, la o cântare. Unul dintre invitaţi l-a făcut knockout dintr-o singură lovitură. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva.
În ţipetele invitaţilor, manelistul a căzut în spatele scenei.
Imaginile au fost foarte comentate pe Facebook, devenind virale. Unii spun chiar că ar fi fost vorba despre o răzbunare.
„Eu m-am dus la acea petrecere să-mi fac prezența. Eu am apucat să când cam 30 de minute, apoi m-am trezit cu acel pumn în figură. Îl cunoșteam pe acel bărbat, știam că este o persoană recalcitrantă. Știu de la alți colegi de-ai mei că i-a scuipat și înjurat. Explicația ar fi că a vrut să-i dau niște bani, iar eu n-am vrut să îi dau. Genul acesta de oameni când văd că un solist ia bani din dedicații trimit pe cineva sau cer ei bani. Petrecerea era în familia lui, avea spate. Este depusă plângere, este o anchetă în desfășurare. Așteptăm ca poliția să își facă treaba”, a povestit Tzancă Uraganu.
La petrecere a fost prezent şi prietenul lui Tzanca, Florin Salam care a postat, rândul lui un mesaj pe pagina sa de socializare
Florin Salam a transmis un mesaj dur pe reţelele sociale, în care vorbeşte despre pumnul încasat de Tzancă Uraganu. „Țin să vă anunț că e dezastru în ce lumea trăim. Cum să dai cu pumnul într-un lăutar? Ţin să vă anunț că de acum nu o să mai iau evenimente la nunți. Ne-am săturat de toți șmecherii, din cauza asta nu am mai cântat. Atenție! Din cauza asta nu am mai cântat. Că m-am săturat. Distribuiți. Am rugămintea să distribuiți”, este mesajul transmis de Florin Salam, potrivit cancan.ro