Fraudă electorală în spital? Pacienții care au solicitat urna mobilă au apărut că votaseră deja
- Mihnea Talau
- 24 noiembrie 2019, 13:44
Incidente la vot la Spitalul Clinic Colentina din București. Mai mulți votanți, pacienți și medici din spital au solicitat urna mobilă. Numai că au avut parte de o surpriză. Mulți dintre au apărut în scripte că au votat cu câteva ore în urmă.
Cei care au dorit să voteze, în momentul în care au prezentat datele personale au constatat că apăreau că au votat deja dimeața, la prima oră.
Potrivit unui observator din secția de votare, din cele 90 de persoane introduse pe tabel, 66 apar că au votat deja, dimineața la ora 7.22.
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea „Votat”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.