După Turcia și Egiptul ia calea Moscovei

După Turcia și Egiptul ia calea Moscovei

Statele Unite încearcă să descurajeze Egiptul să cumpere avioane rusești, amenințând guvernul de la Cairo cu sancțiuni în acest sens, a declarat joi un înalt oficial al Departamentului de Stat.

Washingtonul colaborează cu Egiptul pentru a găsi soluții pentru sistemul de apărare egiptean, a declarat un oficial american, vorbind în condițiile anonimatului. „Dar am fost transparenți și cu aceștia, dacă vor achiziționa o platformă de luptă rusească importantă... acest lucru îi pune în pericolul de a fi sancționați.”

Statele Unite au furnizat Egiptului de-a lungul anilor miliarde de dolari sub formă de  ajutor economic, forțele militare ale Egiptului folosind avionul de vânătoare american F-16 și tancurile Abrams.

Egiptul a semnat la începutul acestui an un acord în valoare de 2 miliarde de dolari cu Rusia pentru a cumpăra  20 de avioane de luptă de tip Su-35. Statele Unite ar putea impune sancțiuni în temeiul Legii Contrapunerii prin Intermediul Sancțiunilor (CAATSA), lege care vizează achiziționarea de echipamente militare din Rusia.

"Ei știu acest lucru și lucrăm împreună", a declarat oficialul american. „Este un lucru pe care nu l-au înțeles complet, dar sunt conștienți cu exactitate de ceea ce pun în pericol”.

Statele Unite afirmă că utilizarea avioanelor Su-35 și a altor sisteme de armament rusești  ar putea reprezenta o amenințare la capacitatea unei țări de a opera în comun cu armata Statelor Unite și armatele altor țări membre ale NATO.

Exista deja un precedent asemănător, Turcia care a achiziționat  sisteme de rachete antiaeriene S-400 de apărare ruse se află la ora actuală într-un conflict deschis cu SUA pe această temă.

Ne puteți urmări și pe Google News