Gaudeamus 2019. „Psihicul politic” - ce se află în spatele deciziilor politicienilor care ne conduc?

Gaudeamus 2019. „Psihicul politic” - ce se află în spatele deciziilor politicienilor care ne conduc?

Centrul evenimentelor culturale din București se mută, pentru 5 zile, la Romexpo, unde va avea loc Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învățătură. Între 20-24 noiembrie 2019, în standurile TREI și Pandora M/ PanDA cititorii vor găsi peste 50 de titluri noi și sute de bestselleruri dedicate copiilor, adolescenților și adulților, în toate colecțiile editurilor TREI, Lifestyle Publishing și Pandora M

Noutățile din colecțiile de psihologie ale Editurii Trei acoperă domenii surprinzător de diverse: de la politică și sport, la arte plastice și meditație. O carte-eveniment, la intersecția dintre artă și psihiatrie, este volumul Expresia psihopatologică în pictură, semnat de eminentul psihiatru și profesor universitar Aurel Romila. Albumul cu peste 800 de creații vizuale ale unor pacienți psihiatrici, comentate și puse în context teoretic, va fi lansat duminică, 24 noiembrie, de la orele 12, în spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu”.

Un alt volum de larg interes este Psihicul politic, o pledoarie a analistului jungian Andrew Samuels pentru o înțelegere aprofundată a motivațiilor (adesea inconștiente) din spatele deciziilor politicienilor care ne conduc. Despre mindfulness și descoperirea bogăției de trăiri lăuntrice, veți putea citi în recenta carte a celebrului terapeut francez Christophe André, Viața interioară. Puteți să descifrați tainele din spatele performanțelor uimitoare ale marilor sportivi împreună cu psihanalistul argentinian Ricardo Rubinstein, autorul cărții Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică.

Celebra serie Millennium a lui Stieg Larsson a ajuns la volumul al șaselea. David Lagercrantz, cel care a acceptat dificila misiune de a continua aventura lui Mikael Blomkvist și Lisbeth Salander, ne propune Fata care trebuia să moară. Încă o dată, Salander şi Blomkvist colaborează, în speranța că vor găsi adevărurile pe care le caută fiecare în parte. O captivantă poveste despre răzbunare şi ispăşire, care te poartă din Rusia până pe Everest.

Să sperăm că va fi bine este romanul de debut al autoarei suedeze Carolina Setterwall, o autoficțiune tandră și emoționantă, care face radiografia obsesivă a durerii. Setterwall rememorează în această carte intensitatea îndrăgostirii și șocul pierderii bărbatului iubit.

Tot în colecția Fiction Connection continuăm seriile de autor Pascal Bruckner – Un an și o zi, MarcLevy – Fantoma și iubirea, Pierre Lemaitre – Culorile incendiului, Liane Moriarty – Ultima aniversare și Jo Nesbø – Pasărea cu piept roșu.

În colecția Istorie, cei pasionați de Imperiul Roman vor putea citi cartea Pompeii. Viața unui oraș, scrisă de reputatul istoric Mary Beard. Un portret extraordinar şi incitant al unui oraş din Antichitate, al vieţii cotidiene în acele locuri şi timpuri îndepărtate. O perpetuă redescoperire a urbei romane îngropate sub lava și cenușa Vezuviului, în urma erupției catastrofale din anul 70 e.n.

Nebunie și vindecare, scrisă de Barbara K. Lipska, împreună cu Elaine McArdle, este memoirul unei neurocercetătoare specializată în fiziologia bolilor mintale, care a fost diagnosticată cu metastaze la creier provocate de un cancer de piele.

Simptomele, foarte asemănatoare cu ale demenței și schizofreniei, au făcut-o aproape de nerecunoscut pentru familie și pentru colegi. În mod miraculos, după doar opt săptămâni de imunoterapie, autoarea a reușit să-și recapete facultățile mintale. Lipska ne explică felul în care boala, leziunile cerebrale și vârsta ne pot schimba comportamentul, personalitatea, gândirea și memoria. Și ne arată ce părți din mintea noastră rămân funcționale chiar și atunci când ne scufundam în tenebrele bolii psihice.

Tinerii cititori și nu numai, se vor bucura de o nouă aventură palpitantă în Universul Grisha, în noul roman semnat de Leigh Bardugo - Regele cicatricilor, prima parte din seria Nikolai Lantsov. Bardugo descrie în detaliu, cu talent și ingeniozi¬tate, o intrigă politică palpitantă, într-o lume captivantă și diversă, populată de personaje care, în ciuda puterilor magice pe care le dețin, rămân cât se poate de umane.

Fanii lui E L James se vor bucura de apariția cărții Mister. Purtându-și cititorii prin Londra, Cornwall și Balcani, Mister este o poveste de dragoste plină de suspans, care te va ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină. Autoarea trilogiei Fifty Shades, bestseller mondial, ne oferă o carte plină de romantism care, îmbinând misterul și suspansul cu scene de dragoste tulburător de tandre, dovedește infinita putere transformatoare a iubirii.

În Gata cu scuzele! (Editura Lifestyle Publishing), Rachel Hollis, autoarea bestesellerului Fată, deschide ochii!, trage un semnal de alarmă. Știe că multe femei au fost învățate să se autodefinească prin prisma altora – fie ca soție, mamă, fiică sau angajată – în loc să învețe să și asume cine sunt și ce vor. Îndemnându le pe femeile de pretutindeni să nu și mai abandoneze visurile, Hollis identifică scuzele la care trebuie să renunți, comportamentele și deprinderile pe care să le adopți pe drumul spre dezvoltarea personală și încrederea în sine.

Autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării. O metodă nonconformistă pentru o viață mai bună, Mark Manson, revine la Editura Lifestyle Publishing, cu un nou volum: Arta subtilă a disperării. O carte despre speranță. El analizează relația noastră cu banii, cu industria de divertisment și cu internetul, arătând că, oricât de bun ar fi un lucru, dacă este consumat în exces, ne poate omorî, psihologic vorbind. Manson își îndreaptă atenția asupra nesfârșitelor nenorociri care au loc în lume și pune sub semnul întrebării definițiile comune ale credinței, fericirii și libertății – ba chiar și ale speranței.

Mănâncă și învinge boala de dr. William Li, bestseller New York Times, ne provoacă să răspundem la întrebarea: ce mănânci te hrănește pe tine sau îți hrănește boala? William Li, medic și cercetător inovator, prezintă cititorilor peste 200 de alimente care îmbunătățesc starea de sănătate, luptând împotriva cancerului, reducând riscul de demență și ameliorând multe alte boli.

Cititorii care adoră stilul Elenei Ferrante vor descoperi un nou scriitor italian remarcabil – Marco Missiroli, laureat al prestigiosului premiu literar Strega de anul acesta. O întrebare tulburătoare – Sunteți siguri că a rezista unei ispite înseamnă fidelitate? – o lectură care nu vă va lăsa indiferenți. Fidelitate de Marco Missiroli, publicat de Pandora M în colecția Literary Fiction, este un roman despre greutățile vieții de cuplu, complexitatea relațiilor dintre oameni și simplitatea dragostei.

Tăcerea femeilor apare în colecția Literary Fiction și este o repovestire în cheie feministă, necruțătoare a Iliadei. Pat Barker dă glas furiei lui Briseis, regina captivă devenită sclava lui Ahile, în urma Războiului Troian. Cu o scriitură impecabilă, presărată deopotrivă cu momente de frumusețe și teroare, romanul urmărește destinul unei femei extraordinare și reînvie una dintre cele mai glorioase povești ale lumii antice.

În colecția StArt, cartea Rechinul de 12 milioane de dolari de Don Thompson descrie uimitoarea lume a artei contemporane, dezvăluind strategiile de marketing prin care piața de artă generează prețuri astronomice.

Tinerii cititori ai cărților publicate de Pandora M, dar și părinții lor se vor bucura de ghidul pentru cunoșterea cosmosului Astrofizica pentru copii grăbiți, semnat de celebrul astrofizician și cercetător Neil de Grasse Tyson, care descrie cu umor și inteligență legile fundamentale ale universului nostru. Iar cei care au descoperit deja tainele universului și ale fizicii sau chimiei cu simpaticul motan Astro Cat vor afla o mulțime de lucruri interesante din noul volum: Profesorul Astro Cat și odiseea corpului uman de Dr. Dominic Walliman & Ben Newman.

Fanii colecției LITERATI se vor delecta cu volumul trei din seria Ordinul iepurilor regali de Santa Montefiore și Simon Sebag Montefiore – Goana după diamant – și romanul Hipopotamul de la capătul coridorului de Helen Cooper, o aventură fantastică într-o lume de basm. Tot în colecția LITERATI va apărea seria Doctor Proctor, debutul în lumea cărților pentru copii al celebrului autor norvegian de romane polițiste, Jo Nesbø. Primul volum al seriei, Praful de vânturi al Doctorului Proctor, este o aventură super-amuzantă, perfectă pentru puștii isteți cu imaginație bogată creatori de invenții trăsnite.

Cititorii seriei Cine? Ce? Unde? vor adăuga un nou titlu în colecția lor preferată despre locuri uimitoare și personalităţi care au marcat cursul istoriei: Unde este Turnul Eiffel?

Cei mici vor avea multe motive de bucurie, pentru că în PanDA, colecția lor preferată, apar personaje noi, simpatice și prietenoase: Violeta discreta și Victoraș greieraș din seria Întâmplări drăguțe cu animăluțe de Antoon Krings, precum și noi cărți despre prietenie, iubire, respect, compasiune, optimism, curaj, identitate: Findus se mută de Sven Nordqvist, La plimbare cu mami de Judith Kerr, Elmer și Wilbur de David McKee, Noi suntem aici. Note despre viață pe planeta Pământ de Oliver Jeffers, Îmbrățișarea de Eoin McLaughlin, Bob e artist de Marion Deuchars, O pasăre pe umărul meu de Sibylle Delacroix.

O surpriză frumoasă va fi Calendarul familiei cu Pettson și Findus cu minunatele ilustrații ale lui Sven Nordqvist și idei de a celebra nu doar sărbătorile tradiționale românești ci și zile haioase precum: Ziua Înghețatei, Ziua Fericirii, Ziua Familiei sau pe cea a Uitucilor, Ziua Clătitelor sau a Îmbrățișării și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Google News