Rusia a început să disloce elicoptere și alte echipamente militare într-o bază militară siriană situată lângă granița turco-siriană, la 3 săptămâni după ce forțele americane au părăsit zona.
Două elicoptere de atac de tip Mi-35 și un elicopter de transport au fost mutate de la baza rusă Hmeimim de la țărmul Mării Mediterane la aeroportul Qamishli din nord-estul Siriei, a informat televiziunea ministerului rus al apărării, Zvezda.
Săptămâna trecută presa de la Damasc a informat că Rusia a negociat cu guvernul sirian o închiriere pe termen lung a aeroportului Qamishli, care se află la 500 de kilometri nord-est de baza Hmeimim.
Aeroportul, care deservit curse civile înaintea izbucnirii războiului din Siria, se află lângă orașul Qamishli, controlat în prezent de către milițiile kurde, aeroportul aflându-se sub controlul regimului sirian pe tot parcursul conflictului.
Rusia a trimis în nordul Siriei echipe de asistență la sol, combustibil, 10 vehicule de teren, precum și un pluton al serviciului meteorologic militar, pentru a „asigura zboruri continue, siguranța elicopterelor și apărarea acestui teritoriu”, a declarat un oficial al forțelor aeriene ruse, Timur Khodzhayev.
„Scopul principal este asigurarea calmului”, a declarat acesta.
Noua bază este protejată de sistemul de rachete rusesc Pantsir, iar pista de aterizaj se află sub protecția poliției militare ruse.
Forțele armatei ruse au fost desfășurate în nord-estul Siriei după ce forțele americane s-au retras din zonă luna trecută la ordinul președintele Donald Trump , retragere urmată de intrarea armatei turce în zona controlată până atunci de forțele kurde.
De la acel moment, Turcia și Rusia au convenit să patruleze în comun zona, pentru a se asigura că forțele kurde se retrag de lângă granița cu Turcia, zonă care include orașul Qamishli.