Premonițiile Ralucăi Turcan. De unde își trage energia

Premonițiile Ralucăi Turcan. De unde își trage energia

Raluca Turcan,prim-vicepreşedintele PNL a declarat, duminică, la Gala „Femeile liberale premiază excelenţa”, că reconstrucţia României normale va începe de luni, la votul de învestitură a Guvernului Orban din Parlament.

„Este o onoare ca înaintea unui vot atât de important în Parlamentul României să fiu într-o echipă care îţi insuflă energie pozitivă şi încredere, să fiu alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, omul care a menţinut România pe linia dreaptă, pe linia europeană, pe linia celor mulţi şi să vă transmit în acelaşi timp mesajul preşedintelui PNL, domnul Ludovic Orban, care vă asigură de preţuirea, respectul şi susţinerea fiecăruia dintre dumneavoastră. (...) Am încredere că toate gândurile şi reuşitele şi faptele nobile pe care le-am auzit în această seară vor sta la temelia reconstrucţiei României normale începând cu ziua de mâine, la votul de învestitură a Guvernului Orban în Parlamentul României”, li s-a adresat Raluca Turcan celor prezenţi, la Gala „Femeile liberale premiază excelenţa”.

La întrunire a participat și preşedintele Klaus Iohannis.

În cadrul galei au fost premiate mai multe femei, printre care preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European, Doris Pack, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, liberala Daniela Cîmpean, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, membră a Forumului Democrat al Germanilor din România, preşedintele „Salvaţi Copiii”, Gabriela Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu, medicul neonatolog Livia Ognean, Liliana Romaniuc, Lidia Leahu, Doina Cepalis, Anca Mona Mariaş.

Singurul bărbat premiat la această gală a fost preşedintele Klaus Iohannis, care a primit Premiul „Victoria normalităţii”, anunță Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News