Orban șochează UE cu o nouă declarație controversată. „Ar trebui să dea bani”

Orban șochează UE cu o nouă declarație controversată. „Ar trebui să dea bani”

Premierul ungar Viktor Orban a exprimat vineri susţinerea guvernului său pentru ofensiva militară a Turciei în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde, ofensivă condamnată la nivel global, informează dpa.

Uniunea Europeană (UE) ar trebui să-i ofere sprijin financiar Turciei pentru dezvoltarea infrastructurii în zonele aflate sub controlul turc în nordul Siriei, a susţinut Viktor Orban, atenţionând că în caz contrar mai mult de 3 milioane de migranţi ar putea părăsi Turcia pentru a veni în Europa, pe ruta balcanică. Este în interesul fundamental al Ungariei să nu se întâmple acest lucru, a spus premierul ungar.

Turcia plănuieşte să înfiinţeze o zonă de securitate de-a lungul frontierei în Siria, pentru a facilita reîntoarcerea a cel puţin 2 milioane de refugiaţi sirieni.

Potrivit liderului populist de dreapta al Ungariei, incursiunea Turciei nu ar trebui condamnată. Turcia nu a făcut decât să stabilizeze militar această regiune şi să creeze o zonă securizată, a declarat Viktor Orban la postul naţional de radio. Dacă înţeleg corect, aceasta este ceea ce s-a întâmplat acum acolo, a adăugat el.

Ministrul afacerilor externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a exprimat anterior o părere similară.

Ungaria este singura ţară din UE care şi-a exprimat în mod atât de public sprijinul pentru ofensiva Turciei. Bruxellesul este în mod ferm împotriva operaţiunii militare turce.

Ne puteți urmări și pe Google News