Grav accident pe Valea Oltului, cu cinci victime! Trafic oprit
- Laurențiu Teodorescu
- 24 octombrie 2019, 16:14
Continuă seria accidentelor grave petrecute pe drumurile din România.
Valea Oltului rămâne una dintre cele mai dificile porțiuni de drum din țară. Un accident teribil s-a petrecut joi după-amiază pe DN7, cu cinci personae rănite! Una dintre ele a rămas încarcerată în mașină până la sosirea echipajelor de salvare.
La ieșirea din Călimănești înspre Sibiu, două autoturisme s-au ciocnit frontal, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. La locul accidentului au ajuns patru ambulanţe și un echipaj SMURD, plus o autospecială de stingere a incendiilor, pregătită pentru operațiuni de descarcerare.
„În urma accidentului au rezultat cinci victime, între care şi un copil de 17 ani, cu atac de panică. Toate sunt conştiente, inclusiv bărbatul rămas încarcerat. Victimele au fost preluate şi transportate la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Din primele cercetări ale Poliției Vâlcea, vinovat de producerea accidentului este un şofer din Teleorman, care circula de la Sibiu spre Râmnicu Vâlcea. Implicat într-o manevră de depășire neregulamentară, acesta a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism.
Traficul a fost oprit minute bune, iar în prezent se circulă alternativ, pe o singură bandă.