În vreme ce toată presa progresisto-globalistă susține că Trump este marele vinovat pentru suferințele kurzilor, inclusiv pentru faptul că Erdogan nu respectă acordul de încetare a focului, Uniunea Europeană îi plătește tribut lui Erdogan încă un miliard de euro.
Firește, nu pentru a continua bombardamentele, ci pentru a cumpăra pacea, cum se făcea pe vremuri. În schimbul banilor, Erdogan se angajează, nu să-și țină ienicerii departe de Europa, ci să împiedice milioanele de imigranți să-și continue călătoria spre Occident. La sfârșitul acestui an și începutul anului 2020, Europa va achita o nouă tranșă din sumele prevăzute în acordul din 2016 pentru menținerea refugiaților sirieni în Turcia, scrie Mauro Indelicato în ilgiornale.it. Vor fi banii folosiți pentru a finanța campania militară turcă împotriva kurzilor? Își va respecta Erdogan promisiunile? Nimeni nu poate băga mâna în foc. Sultamul e imprevizibil și n-are nicio problemă să spună astăzi una și mâine alta. Relațiile cu Putin demonstrează perfect acest lucru.
După doborârea avionului rusesc, cei doi erau dușmani de moarte. Astăzi, sunt buni prieteni. Ce va fi mâine, numai Dumnezeu știe. Dar, dacă la viitoarea întâlnire la nivel înalt (stabilită pentru 22 octombrie), Putin și Erdogan nu vor ajunge la un compromis reciproc acceptabil cu privire la Siria, relațiile s-ar putea înrăutăți brusc. Să-i lăsăm, însă, pe Putin și pe Erdogan deoparte, și să ne întoarcem la bârna din ochiul Europei. Nimic de zis. Liderii europeni nici nu prea au alternativă. Dacă nu plătesc, Erdogan va deschide granițele, iar valul de imigranți va declanșa un tsunami politic în Europa. Ipocrizia europenilor e, însă, mai greu de explicat. În vreme ce vicepreședintele american Mike Pence anunța de la Ankara „încetarea focului”, Consiliul European de la Bruxelles condamna atacul turcesc asupra kurzilor. Și tot simultan, Germania începea să plătească o nouă tranșă din sumele pe care Ankara trebuie să le primească în baza Acordul din 2016. Spaima Germaniei că se va trezi, din nou, cu sute de mii de imigranți la graniță, cum s-a întâmplat în 2015, au înmuiat rapid și tonul față de Ankara. De la intențiile inițiale de a condamna ferm Turcia, tonul s-a mai îmblânzit, deși Erdogan nu a încetat niciodată bombardamentele, iar declarațiile sale sunt din ce în ce mai agresive.
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că există zvonuri că ar fi avut deja loc ciocniri directe între armata siriană și milițiile susținute de armata turcă. Marea problemă este că, fără o schimbare completă a paradigmei în ceea ce privește politica de imigrație și azil, UE este la mâna lui Erdogan și a celorlalți lideri care controlează plăcile turnante ale imigrației, iar șantajul nu va înceta niciodată.
Recomandările noastre
