Turcia a trecut fățiș în tabăra Rusiei, în vreme ce relațiile sale cu Statele Unite s-au degradat constant, ajungând aproape de punctul mort.

Un editorial de Brandon J. Weichert pentru American Spectator.

De la sfârșitul Războiului Rece, NATO se prăbușește. Fără obișnuita amenințare sovietică, NATO s-a străduit din răsputeri să-și justifice existența. Sincer, a trăit mai mult decât utilitatea sa. Totuși, în ciuda a ceea ce pretind numeroși detractori, nu președintele Donald J. Trump a distrus NATO. Această onoare îi revine lui Barack Obama, predecesorul lui Trump, omul despre care istoricul prezidențial Michael Beschloss crede că a fost „tipul cel mai isteț care a fost vreodată președinte”.

Să luăm de pildă problemele actuale cu partenerul din NATO al Americii, Turcia. Începând cu anii 1990, islamismul a crescut în Turcia. Toată lumea știa asta. În timp ce, în perioada Războiului Rece, Turcia era guvernată de o autocrație laică pro-americană, ea este astăzi condusă de Recep Tayyip Erdogan, un islamist totalitar care se consideră ca un sultan al noului imperiu otoman. De-a lungul anilor, Erdogan a reprimat orice urmă de democrație din Turcia. În străinătate, el s-a dedat la o ostilitate crescândă nu doar față de partenerii din NATO, ca Grecia, dar și față de interesele americane în Orientul Mijlociu.

Nu uitați că Turcia adăpostește două dintre bazele militare cele mai importante ale Statelor Unite (baza aeriană de la Incirlîk și baza aeriană de la Izmir) din Europa și Orientul Mijlociu, ca și cel puțin 50 de arme nucleare americane.

Ar fi ușor să plasezi responsabilitatea degradării relațiilor SUA – Turcia în cârca regimului vădit imperialist și islamist al lui Erdogan. Totuși, nu ar fi corect. La urmea urmei, administrația Obama a refuzat menținerea unei baterii de rachete Patriot antiaeriene în Turcia, în 2013, în ciuda solicitării oficiale de către Turcia a unui astfel de echipament. La vremea respectivă, Turcia se temea de violențele unei posibile escaladări a războiului civil sirian în interiorul teritoriului său și își dorea un mijloc de apărare împotriva acestui risc de violență.

Administrația Obama a aprobat inițial – deși tacit - trasferul bateriei de rachete Patriot în Turcia sub steagul NATO. Inevitabil, însă, NATO a retras bateria, spre marea supărare a Turciei.

Apoi, Turcia a propus să cumpere echipamentul. Obama a ezitat, temându-se că Turcia va dobândi acces la o tehnologie de apărare americană exclusivă, o va copia și apoi o va transmite inamicilor  Americii.

Evident, majoritatea elitelor americane nu au nici o rezervă față de sprijinirea în aceeași zonă a Pakistanului sau Arabiei Saudite, țări cu un puternic antiamericanism.

Date fiind ramificațiile geo-strategice mai vaste pentru Statele Unite – și faptul că Turcia avea dreptul la același nivel de apărare de care beneficiau și alte țări din NATO – vânzarea către Turcia a unei astfel de tehnologii sau plata pentru menținerea unui sistem Patriot în Turcia ar fi fost mijlocul cel mai expeditiv pentru a prezerva alianța NATO. Obama nu era însă interesat să salveze NATO.

În schimb, administrația Obama a decis să scoată Turcia din alianța occidentală. La rândul său, Turcia a devenit mai radicală din punct de vedere politic și mai anti-americană.

Toate aceste schimbări nu sunt cauzate doar de neglijența constantă a președintelui Obama față de Turcia. Însă o mare parte dintre aceste schimbări negative au fost exacerbate de refuzul administrației Obama de a trata Turcia ca un partener NATO, așa cum era.

În plus, Obama, și apoi Trump, i-au susținut pe kurzii sirieni în lupta contra ISIS. Problema era că Turcia îi privea pe kurzii sirieni ca pe niște teroriști, strâns aliați cu PKK, o organizație teroristă kurdă resposabilă pentru moartea a peste 60.000 de turci de-a lungul a 40 de ani.

Continuarea sprijinului american pentru kurzii sirieni, coroborat cu refuzul NATO de a furniza sisteme de apărare anti-aeriană adecvată Turciei, au împins Ankara peste bord. În cele din urmă, Turcia a schimbat tabăra în războiul civil din Siria, trecând din cea anti-Bashar Al-Assad în cea ruso-iraniană pro-Assad.

După cum spuneau Jim Townsend și Rachel Ellehuus, doi foști oficiali ai administrației Obama, responsabili de gestionarea relațiilor militare SUA-Turcia, „Ankara a sfârșit prin a considera cererile sale pentru sistemele anti-aeriene ca pe un test decisiv, care demonstra în ce măsură NATO se sinchisea de Turcia.”

Politica ineficientă a lui Obama față de Turcia nu doar că a împins Turcia în brațele Rusiei, dar a creat și o fisură ireparabilă în sânul NATO. Anul trecut, Turcia a achiziționat un sistem anti-aerian rus S-400, după ce Ankara și-a pierdut orice speranță că va dobândi mult-doritele rachete Patriot de la Statele Unite, partenerul său din NATO.

Președintele Trump, acuzat că a ucis NATO (în realitate, de la venirea sa la Casa Albă, l-a întărit), pare că încearcă să salveze NATO prin recuperarea relațiilor turco-americane. În ultimele câteva zile, administrația Trump a autorizat retragerea forțelor americane din Siria, permițând astfel Turciei să intre în această țară și să-și masacreze dușmanii kurzi. Din fericire, kurzii sirieni au reușit să-l convingă pe Bashar Al-Assad să desfășoare trupe pentru a le apăra de atacul Turciei.

Evident, acțiunile lui Trump au arătat Turciei că Statele Unite vor respecta preocupările de securitate turce față de kurzi.

Ca răspuns la raidul brutal al Turciei în nordul Siriei, administrația Trump a impus sancțiuni grele aliatului său din NATO. Printre altele, acesta nu are dreptul de a achiziționa avionul de vânătoare american F-35, ceea ce va eroda și mai mult apărarea colectivă a NATO.

Între timp, marina militară turcă a trimis 20 de nave de război și câteva submarine pentru a încercui Ciprul, provocând furia Greciei, care este partener în NATO atât cu SUA cât și cu Turcia, dar și a Egiptului, un alt aliat american.

Lucrurile s-au deteriorat atât de mult pentru alianța NATO în ceea ce privește Turcia, încât Washingtonul este nevoit să se gândească cum ar putea evacua în secret cele 50 de arme nucleare pe care le păstra în această țară de la sfârșitul Războiului Rece.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Obama ar fi manifestat cel mai mic interes față de ceea ce s-a întâmplat în Europa în cei opt ani ai săi de mandat.

S-o spunem deschis: Obama a distrus NATO. Trump încearcă – zadarnic – să-l repare. Iar Turcia curmă suferința NATO, expunându-i slăbiciunile în văzul tuturor.