Vicepresedintele SUA pune bete in roate „cruciadei pentru reducerea poluarii” initiate de guvernatorul Californiei, Arnold Schwazenegger.
Vicepresedintele american, Dick Cheney, este implicat intr-un scandal de proportii declansat dupa ce Agentia federala pentru protectia mediului (EPA) a respins, saptamana trecuta, o solicitare a statului California privind impunerea unor norme mai stricte constructorilor de automobile, in vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera.
Acum cinci ani, in California a fost adoptata o lege care le impune constructorilor de automobile sa reduca cu 30% emisiile de gaze cu efect de sera pana in 2016. Conform legislatiei americane, autoritatile din California aveau nevoie de o derogare de la EPA pentru a putea pune in aplicare prevederile actului normativ, insa raspunsul agentiei a fost unul negativ.
Decizia ar fi fost precedata de o intalnire a vicepresedintelui Statelor Unite, Dick Cheney, cu reprezentantii constructorilor de automobile (cel mai probabil de la Ford si Chrysler), desfasurata in luna noiembrie, sustine presa din Statele Unite.
A existat chiar si o scrisoare adresata Casei Albe de catre un director al companiei Chrysler, in care acesta incerca sa-i convinga pe oficialii de la Washington ca nu este necesara aplicarea restrictiilor adoptate in statul California.
Sfaturile juristilor EPA au fost ignorate
Mai multi functionari din cadrul EPA au declarat, pentru cotidianul „Los Angeles Times”, ca seful lor, Stephen Johnson, desemnat in fruntea Agentiei federale pentru protectia mediului de catre presedintele George W. Bush, a hotarat sa respinga solicitarea statului California desi consilierii sai juridici il sfatuisera sa o aprobe. Stephen Johnson a refuzat orice fel de consultari cu stafful sau in ultima luna, au mai dezvaluit sursele citate de cotidianul „Los Angeles Times”.
In plus, Johnson s-a pronuntat fara a avea pregatita justificarea legala pentru decizia anuntata saptamana trecuta. Acest lucru este „extrem de nefiresc”, a afirmat o sursa apropiata EPA.
CONTRAATAC
„Terminator” nu se lasa
„Vom continua sa ne batem”, a spus, imediat dupa aflarea verdictului EPA, guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, care - la fel ca si Cheney - este republican.
„Schwarzenegger si cu mine suntem gata sa atacam in justitie aceasta decizie imediat ce va fi posibil”, a completat procurorul general al Californiei, Jerry Brown.
Daca decizia EPA va fi atacata in justitie, sunt sanse mari ca Agentia federala pentru protectia mediului sa piarda procesul, au declarat sub protectia anonimatului mai multi juristi din subordinea lui Johnson.