IOANA LUPEA: Conspiratia romaneasca

IOANA LUPEA: Conspiratia romaneasca

Ioana Lupea: "Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, are nevoie de o diversiune care sa atraga atentia cetatenilor de la problemele politico-economice ale republicii. "

De aceea a inventat inamicul extern, Romania, ale carei politici fata de Moldova pot fi calificate ca ambigue, in niciun caz imperiale.

Pe de o parte, Romania se ofera sa medieze, in virtutea vecinatatii si in beneficiul Chisinaului, relatia Moldovei cu UE si sa contribuie, impreuna cu partenerii occidentali, la gasirea unei solutii privind problema transnistreana. Pe de alta parte, refuza sa recunoasca limba moldoveneasca, o frauda istorico-lingvistica, dar statuata prin constitutie.

Conspiratia romaneasca este deci o strategie de uz intern a sefului statului moldovean care nu putea apela ca omologul sau georgian, Mihail Saakasvili, la sperietoarea Moscova.

Spre deosebire de acesta, Voronin isi trage puterea de la Kremlin, de care Moldova este dependenta energetic si economic. Desi Partidul Comunistilor continua sa conduca in sondaje, increderea populatiei in presedinte, in presedintie si in modul in care este condusa tara s-a prabusit.

Un recent sondaj IMAS arata ca 54% dintre moldoveni cred ca directia tarii lor este gresita, 59% sunt nemultumiti de situatia economica, iar 47% de nivelul de trai.

Pe fondul acestei insatisfactii, victoria opozitiei in alegerile locale, in special a liberalului Dorin Chirtoaca la Chisinau, reprezinta pentru comunisi semnalul de alarma pentru alegerile din 2009. Acesta este motivul pentru care Voronin incearca sa saboteze administratia Capitalei si sa decredibilizeze opozitia acuzand-o ca este unealta Romaniei.

Intentia Bucurestiului de a acorda cetatenie tuturor solicitantilor moldoveni l-ar putea lasa pe Vladimir Voronin fara populatie si, implicit, fara votanti.

Daca pana acum Moldova a fost o tara inchisa, migrarea masiva a fortei de munca in Occident prin Romania (62% si-au exprimat dorinta de a castiga in strainatate) ar putea sa duca la schimbarea profunda a societatii moldovenesti, cu consecinte politice si geostrategice.

Cititi si:

HERA: Limba moto-moto a lui Voronin  

Vladimir Voronin, ca in timpul Razboiului Rece 

Ne puteți urmări și pe Google News