Cristian Popescu intruneste in creatie, ca si in viata, datele unui poet singular.
Cristian Popescu intruneste in creatie, ca si in viata, datele unui poet singular. Sub numele comun de Popescu se ascunde un creator mort de tanar, ca altadata Eminescu, si, la fel ca marele nostru romantic, un om chinuit de boala pana la sfarsitul eliberator.
Diferenta este, mai intai, ca Eminescu a fost de mult clasicizat si figura lui s-a impregnat in spiritul public romanesc, in timp ce Cristian Popescu este, practic, necunoscut unui cerc mai larg de cititori. De la placheta de debut, drastic cenzurata, si pana in momentul de fata, nu exista o antologie reprezentativa de poeme ale lui Cristian Popescu, dispuse cronologic ori tematic.
A doua si cea mai importanta deosebire consta in modalitatea de tratare, de catre autorul „nouazecist”, a unei materii biografice pe care faimosul sau predecesor o punea intre paranteze. Eminescu deschide larg portile visului, intr-o miscare de evaziune specific romantica; sau cauta categoriile inaparente ale lumii, intr-un efort clasificator tipic clasicilor. In ambele ipostaze, el ajunge sa epureze creatia de biografie.
La Cristian Popescu lirica se vede imbibata de existenta poetului, care e simultan autor si narator, personaj in act si ochiul ce il surprinde. Vocea creatorului prinde si exprima freamatul vietii cotidiene, intr-un cadru specific autohton. Iar „Arborele genealogic” nu are nici versuri, nici strofe, nici rima, nici ritm, nimic din ceea ce ne semnaleaza ca am avea in fata ochilor o pagina de poezie.
Lirica este organizata ca o suita de fragmente de jurnal, basculand intre registrul ludic si cel grav: „Or fi multi Popesti pe lumea asta, dar si mai multi au fost si vor fi pe lumea cealalta. Acolo si numai acolo, cartea mea se va bucura de adevaratul ei succes. Admiratoare inalte, suple, se tolanesc la mine in vis. La bunica vin toti ingerii cu aripi zdrentuite si ea isi rupe cate-un fir din parul alb si lung pana-n pamant ca sa-i carpeasca. Toate matusile de-acolo, de sus, nasc pruncul-bibelou, cel mai curat portelan, cu chipul meu, cu fruntea-nalta si-l lasa intr-o noapte pe noptiera admiratoarelor mele de aici, de pe pamant. Si toti ma asteapta”.
Recomandările noastre
