Sorin Ionita: " Oricine doreste sa faca un model sau schita pentru cupola Domului aflat actualmente in constructie o poate depune pana la sfarsitul lunii septembrie anul curent. Daca unul dintre acestea va fi folosit, autorul are dreptul la o plata de 200 de florini-aur”.

In ziua de 19 august 1418, comuna din Florenta lansa urmatoarea licitatie de proiecte: „Oricine doreste sa faca un model sau schita pentru cupola Domului aflat actualmente in constructie - fie pentru zidaria propriu-zisa, armatura, schela sau mecanisme de ridicare - o poate depune pana la sfarsitul lunii septembrie anul curent. Daca unul dintre acestea va fi folosit, autorul are dreptul la o plata de 200 de florini-aur”.

La acea data, Domul se afla in constructie de mai bine de un secol, finantat printr-un parteneriat public-privat - in principal cu contributia breslei postavarilor -, iar lucrarile erau supervizate de o unitate de management de proiect cu personalitate juridica (Opera del Duomo) care colecta fondurile, angaja arhitectii si maistrii si aproba saptamanal platile catre contractori pe baza devizelor de lucrari.

Zidurile erau in mare parte ridicate, dar acum venea partea cea mai sensibila, anume, cupola si incheierea superioara a constructiei. Operatiune delicata, deoarece florentinii, aflati pe pe punctul de a declansa revolutia culturala numita Renastere, respingeau tehnicile barbare ale stilului gotic, folosite pe atunci la catedrale in Franta si Germania, constand in sprijinirea acoperisurilor pe proptele exterioare urate (arcele butante).

Florenta dorea sa aiba un dom cu cupola nemaivazut, care sa stea singur in picioare, depasind in dimensiuni tot ce exista. Aceasta decizie, adoptata deja de consiliu in 1367 si validata prin referendum local, constituia caietul de sarcini pentru concursul de proiecte.

Din multele variante propuse au fost retinute doua, cele ale lui Brunelleschi si Ghiberti. Ca sa nu lungesc povestea, primul a castigat pana la urma, dupa multe peripetii - cei doi ramanand sa se urasca apoi tot restul vietii - revolutionand arhitectura si reusind sa ridice la peste 100  de metri inaltime o cupola de zidarie cu un diametru urias, fara a folosi nicio schelarie de sprijin.

Culmea, Brunelleschi nici macar nu era constructor, ci giuvaergiu si ceasornicar, ceea ce arata ce importante sunt in societate procedurile si competitia, nu doar geniul individual. Institutia concursului transparent de proiecte, cu modele la scara expuse in piata publica pe care oricine le poate vedea si comenta, a ramas una de baza in urbanismul occidental.

Sa facem acum zoom 600 de ani mai tarziu, pe un oras oarecare din estul Europei; sa zicem, Bucuresti. Te-ai astepta ca dupa atata vreme ceva-ceva sa se fi invatat din lectia Renasterii, dar realitatea e alta. Sigur, azi nu se mai fac catedrale ca Domul din Florenta, si nu pentru ca n-ar fi bani, ci pentru ca prioritatile sunt altele: in principal, infrastructura si servicii sociale.

Totusi, cand si cand, autoritatea publica mai comite cate un act de ctitorire, dar exact atunci iti vine sa-ti iei campii. Pentru ca, dati-mi voie sa intreb, cum e posibil ca fix in mijlocul unui bulevard istoric precum Lascar Catargiu sa apara peste noapte o oroare precum acea cladire cu doua niveluri a sectiei de politie, un fel de cutie de conserve lucioasa, in argintiu si albastru, cu margini nichelate, iesita agresiv pana in buza trotuarului? S-a tinut vreun concurs de proiecte, s-au pus machete sa le vada lumea si sa le comenteze? Cand a facut Ontanu primaria noua a sectorului 2, ati auzit de vreo competitie de concepte?

Or fi fost licitatii pentru construirea propriu-zisa, sau cel putin asa sper, dar pentru ideea de ce anume trebuie construit si cum, noi n-am reusit nici dupa sase secole sa punem in practica proceduri transparente si competitive. Nu stiu daca mizeria de cladire de pe Catargiu a fost initiativa sefului politiei, daca avizul l-o fi dat Chiliman sau fostul primar Gherasim.

Din partea mea, sa se ia toti de mana si sa se mute in Pipera, adica intr-un loc asa catastrofal de urat incat nici descalecatorul Gigi Becali nu l-a mai suportat si s-a mutat de acolo. Ce e limpede este ca n-a fost concurs, ci s-a gasit un analfabet care sa arate cu degetul, precum  Ceausescu, asa ca ne-am procopsit cu beleaua pe cap.

Bine, dar n-are Bucurestiul arhitecti, legi, comisii? Are, dar urbanistii nostri sunt mai preocupati sa impinga diverse PUZ-uri private in consiliu contra comision decat sa vegheze la binele cetatii, dupa cum m-am putut convinge singur asistand la o astfel de sedinta. Ca, daca n-ar fi asa, in maximum o luna s-ar putea organiza concurs de proiecte pentru rezolvarea mizeriei numita Pasajul Universitate, iar intr-un an lucrarea ar putea fi gata, ca nu e Domul din Florenta.

Problema este insa ca, in vreme ce in alte parti, autoritatea publica da exemplu de gust si transparenta decizionala cand face ceva, in Romania ea este prima care gaseste mereu pretexte sa incalce bunele practici si sa faca dupa cum o taie pe ea capul ei de plutonier major cu facultatea de drept la seral.