Prototipul creat de focsaneanul Mihai Panaitescu este expus zilele acestea la Salonul Auto de la Frankfurt.
ntotdeauna caut noutatea si incerc sa reduc desenele mele la forma cea mai pura.
Cred ca e foarte important, deoarece simplitatea inseamna si frumusete.” Asa rezuma Mihai Panaitescu, un focsanean de 21 de ani, acum student bursier la Design auto in Torino, conceptul care a stat la baza crearii automobilului Flux.
Ideea i-a adus premiul intai la cel mai mare concurs de design auto din Europa, organizat de constructorul francez Peugeot. Si-a castigat prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt cu acelasi Flux si tot pentru el a primit felicitari din partea celor mai mari manageri din industria auto si un premiu de 6.000 de euro.
Cam tot atat castiga intr-o luna un designer auto care lucreaza pentru unul dintre cei mai mari constructori din lume.
„Am fost abordat de cativa constructori, insa sunt inca un tanar student, asa ca orizonturile mi se vor largi mai mult dupa terminarea studiilor. Pe viitor vreau sa lucrez in California, de preferinta in unul dintre studiourile marilor constructori de acolo”, spune Mihai, care va intra in cateva saptamani in ultimul an de studii la Institutul European de Design si care isi face practica la Pininfarina - una dintre cele cele mai mari companii de desingn auto din Europa.
„Distribuit” in jocuri pe calculator
Cea mai mare dorinta a lui Mihai: Flux sa ajunga sa circule pe strada, desi, in urma cu o saptamana, la o zi de la debutul salonului, era sceptic.
„Am vazut ca masina expusa i-a facut pe oameni curiosi si prin aceasta cred ca si-a atins scopul. Am primit destul de multe intrebari in legatura cu posibila ei productie, pentru ca multora le-ar placea sa o vada pe strazi”, spune tanarul designer.
A participat pentru prima data la concursul Peugeot, dar nu e prima coronita pentru focsanean: a castigat bursa la scoala de design de la Torino si cam tot ce se putea in materie de concursuri de design auto in tara.
„Pentru Flux, punctul de pornire a fost jocul cu volumele si ideea de joc intre plin si gol, incercand prin solutii inedite sa satisfac functii de baza de confort si placere vizuala. Masina a indeplinit toate cerintele concursului, iar francezilor le-a placut coerenta prezentarii. A fost singurul proiect cu care am participat in concurs si am lucrat la el in jur de o luna”, spune laureatul de la Salonul Auto de la Frankfurt.
Modelul imaginat de tanarul roman este prezentat la scara 1:1 la Salonul de la Frankfurt, iar in plus conceptul Flux va aparea si intr-unul dintre urmatoarele jocuri dezvoltate pentru consola Xbox 360, creata de gigantul Microsoft.
LA SALONUL DE LA FRANKFURT
Citroen C-Cactus i-a placut cel mai mult
La Salonul Auto de la Frankfurt, Mihai Panaitescu a fost atras de modelul C-Cactus al constructorului francez Citroen. „La Frankfurt au fost expuse multe masini interesante, care pot servi ca sursa de inspiratie pentru oricine. Cel mai interesant mi s-a parut interiorul lui Citroen C-Cactus”, spune designerul roman.
C-Cactus este o provocare a celor de la Citroen la adresa industriei auto: un automobil bazat pe valorile esentiale, o berlina ecologica, de dimensiuni familiale, dotata cu o motorizare hibrid HDi, la pretul unui C4 echipat standard. Designul interior respecta ideea de ecologie dezvoltata sub capota.
Desi arata ca o buburuza de oras, C-Cactus are dimensiuni generoase: 4,2 m lungime si 1,8 m latime, un portbagaj intre 500 si 1.100 de litri, modulabil. Pentru a completa senzatia de confort si a-i defini stilul inedit, C-Cactus beneficiaza de un plafon panoramic care ofera o luminozitate deosebita in interiorul habitaclului.