In "Zmeura de campie", romanul lui Mircea Nedelciu reeditat la Compania, interventiile, replicile, comentariile sunt abundente.
Prozatorul scrie note de subsol; zgandare curiozitatea cititorului si apoi o „satisface” dand informatii in avans si in exces; introduce extrase din diferite carti si isi face personajele sa se refere la el, Autorele tragand sforile. Autoreferentialitatea, intertextualitatea, lectura in doi timpi, „inovatiile” postmodernismului autohton sunt folosite copios si, de la un punct incolo, redundant. Ele nu mai fac sa respire fictiunea, ci o substituie. Vechea conventie narativa, integratoare in minutia ei, este dezintegrata. Ce se pune in loc?
Trei personaje masculine (Radu A. Grintu, Zare Popescu si Gelu Popescu) si unul feminin (Ana) ratacesc si isi intersecteaza drumurile aleatoriu. Zare Popescu si Gelu Popescu, care se infratesc la Casa de copii scolari din Sinaia, ajung sa para, in interiorul romanului si in receptarea lui critica, frati de sange. Incalcind voit firele expunerii, Mircea Nedelciu a ajuns la aceasta mica enigma, „nesplicata” de unii comentatori.
Sprijinita de proptelele multor coincidente si bizarerii, actiunea romanului ajunge sa se ramifice pe trei culoare, urmate lenes, previzibil de catre autor. Un erou este obsedat de etimologie; altul, de genealogie; al treilea, de cinematografie... O deficienta importanta a romanului sta in capacitatea lui redusa de insolitare. Mircea Nedelciu isi obtine „surprizele” in chip artificial. Le creeaza in eprubeta, dupa care, in loc sa le dezvolte creativ, le ruleaza intr-un mod foarte obositor pentru cititor.
Meritul principal al autorului tine de sfera prestidigitatiei fictionale. Prin teoriile pe care le preia, le adapteaza si le pune din nou in circulatie, acest papa al textualismului romanesc aproape ca te convinge de valabilitatea sofismelor sale, asumate de o intreaga ramura a generatiei ‘80.
Cea mai buna proza este cea fara miez, fara structura si fara forma. Iar lectorul ideal e cel care, parcurgand un astfel de roman indigest, pretinde ca i-a placut la culme, pentru a nu fi cotat ca lipsit de gust, de doxa- si conservator.
Recomandările noastre
