EXCLUSIV EVZ. Incepand de astazi, publicam fragmente cu notele regizorului despre partea nevazuta a filmului laureat cu Palme d'Or, la Cannes. Filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", in regia lui Cristian Mungiu, va putea fi savurat, de vineri, 14 septembrie, si de spectatorii romani. VIDEO

Filmul care a sedus deopotriva publicul, criticii si juriul de la Cannes va putea fi vizionat, de vineri, si de spectatorii romani. „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, in regia lui Cristian Mungiu, primul lungmetraj autohton laureat al unui Palme d’Or, va avea premiera pe 14 septembrie la Bucuresti si Iasi, o zi mai tarziu la Timisoara si pe 16 septembrie la Brasov.

In asteptarea premierei, „Evenimentul zilei” publica in exclusivitate note ale lui Cristian Mungiu din „bucataria” productiei sale. In primele comentarii din rubrica „Povestea filmului meu”, pe care o inauguram astazi, aflati de ce aceeasi lampa albastra apare in doua locuri diferite, cum au aparut in cadru pachetul de Assos si sticluta de Lapte Doina sau de ce filmul incepe cu o tacere apasatoare.

Pe langa rubrica zilnica, EVZ pregateste o editie speciala despre „432”, care va fi distribuita in toate orasele in care va fi proiectata pelicula, inclusiv in cele 15 localitati fara cinematografe. Caravana filmului va porni pe 17 septembrie de la Tulcea si se va opri pe 17 octombrie la Constanta. Tot in exclusivitate, EVZ a publicat fragmente din impresiile regizorului postate pe blogul sau in timpul Festivalului de la Cannes.

Inainte de a ajunge in Romania, pelicula care ne va reprezenta la Oscarul pentru „Cel mai bun film strain”, a rulat pe ecranele din Italia si Franta, unde a incasat deja peste un milion de dolari.

Cristian Mungiu: "Povestea filmului meu"

Din 14 septembrie, pe marile ecrane din Romania

„Filmul din mintea mea e mai mare decat filmul de pe ecran. In spatele fiecarui cadru sunt atatea amanunte de care imi place sa imi amintesc.”  

La inceput a fost... tacerea

Am tinut foarte mult ca filmul sa inceapa cu tacerea care se asterne intr-o conversatie atunci cand ceri celuilalt sa te ajute cu mai mult decat e cazul. Mi-am dorit sa mai fie doua taceri in film, insuportabil de lungi si, pe cat posibil, apasatoare. Mi-ar fi placut ca si prima tacere sa fie mai lunga, insa din pacate uneori nu se intampla precis asa cum iti doresti. Pana la urma, m-am obisnuit cu ea asa cum e.

Despre locurile de filmare Dupa ce am vazut toate camerele posibile din Regie, Politehnica, Drept, Magurele si altele, am decis sa filmam intr-un camin de scoala din spatele Casei Scanteii. Erau cele mai mari camere pe care le-am gasit si ne placea ce se vede pe geamul caminului de vizavi: sosetele, chilotii si tricourile spalate de mana de fetele care stau peste drum. Nu se vad din cale afara in film, dar mie imi place ca sunt acolo.

Despre personaje si interpreti

Anamariei ii cade buletinul din buzunarul pantalonilor asezati pe scaun cu betelia in jos. Nu cred ca baga cineva de seama cand vede filmul, dar pentru felul in care trebuia sa fie Otilia, pentru noi conta. La fel cum conteaza replica de final a Laurei Vasiliu: „Inchide naibii usa aia, ca-i curent”. Daca stii despre personajul tau ca isi pune vata in urechi cand merge cu trenul si ca nu bea dupa altii din sticla, uneori te poate ajuta, ca actor. Laura Vasiliu nu se epilase niciodata cu ceara - insa dupa un scurt instructaj, a reusit sa-si intinda ceara fierbinte pe picior in fiecare dintre cele 20 de duble fara sa se arda din cale afara.

Despre scenariu

In prima varianta de scenariu, filmul, in cuvinte, incepea asa:

1 Interior camera de camin - Dimineata 1

„In incaperea ingusta si lunga, cele doua paturi sunt aliniate langa pereti, fiecare pe cate o parte, in diagonala. Cel de langa geam pare facut oarecum in graba: patura albastra infasata intr-un cearsaf-plic alb e asternuta peste pat, dar camasa de noapte zace mototolita deasupra.

La marginea patului atarna o carpa provenita dintr-un tricou de bumbac chinezesc. Perna a fost pusa pe pervazul deschis, jumatate afara, sa se aeriseasca. Pe caloriferul de sub geam sunt intinse la uscat doua perechi de chiloti de fata, una alba, din tetra, si alta bleu, din supraelastic.

Undeva se aude apa curgand si cineva care se spala pe dinti. In patul de langa intrare cineva doarme cu spatele catre lumina.

Intre geamurile duble si pe pervaz, afara, e plin de borcane si plase, dupa cat se poate vedea, cu mancare. In camera, sub geam e o masa patrata cu doua scaune albicioase din PFL melaminat prins cu suruburi de scheletul metalic.

Pe masa sunt doua cani de ceai din portelan gros, albe, cu bordura albastra, de cantina. Una e pusa pe farfuriuta, cealalta nu. Alaturi zac niste bigudiuri mari de plastic, albastre si ele, langa doua scrumiere: una din sticla, cu aspect de cristal, cealalta din ceramica de Horezu.

Pe jos e un resou cu rezistentele inrosite, asezat direct pe podeaua acoperita cu linoleum galbui cu valuri, ars pe alocuri de jar de tigara. Unul langa celalalt pe resou, sunt doua ibrice de tabla, cu smaltul sarit”.

Mai tarziu am mai schimbat cate ceva, insa majoritatea lucrurilor au ramas ca la inceput. Au aparut in plus pachetul de Assos de pe masa, teancul de bancnote de 100 de lei cu Balcescu, sticluta de Lapte Doina, cerga de pe perete, un pix din specia celor in care ningea daca le intorceai cu capul in jos, o fotografie cu Anamaria Marinca si Laura Vasiliu la munte - facuta in Photoshop - si cruciulita de la capataiul patului Gabitei.

La o discutie radiofonica la France Inter, jurnalista franceza a remarcat si m-a intrebat despre cruciulita, deschizand o discutie despre raportul dintre credinta si religie.

Despre filmare Au urmat vreme de o saptamana doar zilele mohorate pe care ni le doream pentru film si am decis sa refilmam secventa din prima zi caci, din pricina soarelui, nu se zarea prea bine zapada care cadea prin fata ferestrei. Dupa o oarece dezbatere cu Oleg Mutu, am decis ca zapada e necesara si am refilmat. Din pricina ca aparatul de facut zapada baraia ingrozitor si bruia vocile actritelor, am decis pana la urma sa aruncam multa zapada in aer inainte de cadru si apoi, cu parere de rau, s-o oprim. Pe film, arata ca si cum am prins momentul in care se opreste ninsoarea.

Vazand filmul la Sarajevo, Alexander Payne, regizor independent american (About Schmitd), m-a intrebat ceea ce de obicei intreaba spectatorii: daca zapada e adevarata. Nu e. Nici in prima secventa si in niciuna dintre secventele de exterior ale filmului: e facuta intr-o caldare si asezata cu migala la fiecare cadru.

Despre amanunte care nu se vad Anamariei ii curge sange din nas in secventa de inceput. Sincer, cred ca dupa atatea luni de proiectie, n-a observat nimeni. Nici nu conteaza. Pentru ea si pentru personajul ei, era ceva ce conta atunci cand am filmat.

Mai sunt apoi doua momente in film in care ii curge sange din nas - cel mai probabil de pe urma a ceea ce i se intampla. La inceput se vad doi pesti in acvariu. Mult mai tarziu in film apar intr-o natura moarta. Si sper ca, intr-un fel, la sfarsitul filmului, cate unii din cei care vad ultimul cadru isi amintesc de ei.

Comentariile integrale ale regizorului despre fiecare secventa din film le gasiti pe www.4luni3saptaminisi2zile.ro.