Dupa ce nu a functionat trei ani, centrul de radiologie a fost modernizat.
Centrul de radiologie de la Spitalul „Sf. Pantelimon” a fost dotat cu un tomograf de ultima generatie cu care pot fi investigati pacientii raniti in accidentele rutiere, cei cu accidente vasculare cerebrale ori cei cu traumatisme craniene.
Timp de trei ani, centrul nu a functionat. In toata aceasta perioada, pacientii cu urgente medicale au fost trimisi pentru investigatiile complexe la Spitalul Floreasca.
Cu noul computer tomograf isi pot face investigatii gratuit nu numai pacientii spitalului, ci si persoanele care au trimitere de la doctorul specialist.
Fara trimitere, o analiza costa aproximativ 300 de lei. In 2008, spitalul va fi dotat si cu un aparat pentru rezonanta magnetica nucleara, promite conducerea spitalului.
Aparatul va functiona 24 din 24 de ore
Dupa aproape trei ani in care Spitalul „Sf. Pantelimon” a pierdut tot mai multi pacienti din cauza lipsei unui laborator de radiologie, conducerea asteapta o crestere a numarului acestora.
„Pentru un spital de urgenta, unde vin oameni cu multiple traumatisme, o investigatie cu tomograful este foarte importanta. Noi aveam contract cu Spitalul Floreasca pentru 35 de examene pe luna si trimiteam strict urgentele”, precizeaza Monica Boer, managerul general al spitalului. Cu noul computer tomograf se pot examina in jur de 60-75 de pacienti intr-o zi, aparatul functionand 24 de ore din 24.
„De serviciile laboratorului vor beneficia cu prioritate urgentele medico-chirurgicale ale Spitalului „Sf Pantelimon”, precum si bolnavii cronici internati. Serviciile sunt disponibile si bolnavilor din ambulatoriu trimisi de medicii specialisti.
Examinarea acestora va fi suportata prin asigurarile de stat ori prin cele private. „O examinare poate dura intre unu si zece minute”, subliniaza doctorul George Copaciu, unul dintre cei patru medici radiologi care vor lucra cu aparatul.
Reparatii prin internet In cazul unei defectiuni, firma producatoare poate interveni imediat fie de la distanta, fie la fata locului. „Tomograful este conectat la internet si este urmarit in permanenta. 51% din defecte se pot rezolva de la distanta”, apreciaza Marian Dinescu, reprezentantul companiei producatoare Siemens.
Performanta
Aparatul permite vizualizarea vaselor de sange
Un computer tomograf obisnuit poate examina toate organele corpului. Este preferat in spitalele de urgenta in caz de accidente vasculare, traumatisme. O investigatie cu tomograful dureaza mai putin decat rezonanta magnetica nucleara (RMN).
Tomograful de ultima generatie de la Spitalul de Urgenta „Sf. Pantelimon” permite, in plus, explorarea si vizualizarea sistemului vascular. In acest caz, pacientului i se injecteaza o substanta de contrast, atunci cand este necesar, printr-o optiune speciala. Aceasta substanta este folosita in 35% din cazurile investigate cu tomograful si poate ajuta medicii sa distinga mai bine o tumora de un chist.