Florian Bichir: "Aproape zilnic se arunca pe piata "bombe mediatice", de la legaturi cu masoneria pana la solicitari CNSAS".
Principalul favorit la ocuparea functiei de patriarh, Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a sfintit casa monahala „Panagia” a Manastirii „Schimbarea la fata”, de pe Muntele Ceahlau.
L-au insotit la sfintire Prea Sfintitul Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos, Prea Sfintitul Calinic Argatu, episcopul Argesului si Muscelului, Prea Sfintitul Ioan Salajan, episcop al Harghitei si Covasnei, si Prea Sfintitul Ioachim Giosanu, episcop-vicar al Episcopiei Romanului.
Departe de momentul festiv, intalnirea a avut si un caracter consultativ-electoral. Oricat de naivi am fi sau ne-am preface a fi, nu putem crede ca, intr-o zi de mare sarbatoare, cei patru ierarhi nu aveau ceva mai bun de facut in eparhiile lor decat sa mearga sa sfinteasca o casa modesta, de ai zice ca-i cel putin o catedrala!
Cert este ca cei patru ierarhi sunt apropiati ai Mitropolitului Daniel si au gasit un pretext pentru a se mai consulta fata-n fata. Si pentru ca de cateva zile presa vorbeste de lipsa de transparenta a Bisericii, trebuie spus ca evenimentul a fost prezentat oficial pe site-ul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pe larg, ba chiar si de Radio Trinitas, lucru pe care colegii nostri de la „Cotidianul” uita sa-l mentioneze, prezentand evenimentul drept o mare dezvaluire jurnalistica.
Nici celalalt candidat, Inalt Prea Sfintitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, nu a stat cu mainile in san, iar la Manastirea Lainici, sub acelasi pretext al sarbatorii „Schimbarii la fata”, s-a intalnit - slujind in sobor - cu Inalt Prea Sfintitul Iosif, Mitropolitul Parisului, Prea Sfintitul Nicodim, episcopul Severinului si Strehaiei, si Prea Sfintitul Gurie Gorjeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
Dupa care a prezidat si Sinodul Mitropolitan, intalnindu-se cu episcopii din subordine. Spre deosebire de Mitropolia Moldovei, evenimentul a fost unul discret, prezentat lapidar pe site-ul mitropoliei, la doua zile distanta si preluat din presa laica.
Zilele acestea bursa zvonurilor bisericesti a fost cuprinsa de febra nemaiintalnita. Se fac scenarii peste scenarii, permutari de „n” luate cate „n”. Multi asteapta infrigurati candidatura pe ultima suta de metri a Mitropolitului Bartolomeu, care - desi a anuntat ca nu este tentat de jiltul patriarhal - este banuit ca va intra in cursa in ultimul moment, dupa modelul lansat de Traian Basescu. Altii se limiteaza in a face calcule privind viitorul Mitropolit al Moldovei - dandu-l drept sigur castigator pe IPS Daniel. Se vorbeste de IPS Nifon al Targovistei, de PS Casian al Galatiului si de IPS Teodosie al Tomisului.
Lupta este insa la inceput, iar cum scorul este foarte strans, loviturile, fie ele numai de imagine, conteaza foarte mult. Aproape zilnic se arunca pe piata „bombe mediatice”, de la legaturi cu masoneria pana la solicitari la CNSAS. Si in aceasta privinta principalii candidati sunt egali, pentru ca amandoi au avut inainte de 1989 burse in strainatate si nu banuiesc CNSAS-ul in stare de o cercetare serioasa.
Asta si pentru ca cei doi sau trei candidati vor fi anuntati oficial in ziua votului, or CNSAS-ul ar trebui sa-i verifice si sa-i cheme la audieri in maximum o luna pe toti ierarhii din Sinod, basca membrii Colegiului Electoral Bisericesc, ceea ce este o utopie. Restul sunt povesti sau, mai exact, campanie electorala.