Intr-un alarmant elan retoric, Adrian Severin publica in "Ziua" un articol in care isi propune sa demonteze argumentele aduse, cu calm si spirit rational, de H.-R. Patapievici in ciclul de articole din EVZ, "Batalia pentru opinia publica".

Teza domnului Patapievici, respinsa cu vehementa de dl Severin, este ca gesturile de sustinere publica din partea multor intelectuali la adresa programului politic si moral al presedintelui Traian Basescu nu semnifica o adeziune oarba, o renuntare la spiritul critic, ci expresia convingerii ca nu Traian Basescu, ci o anumita majoritate parlamentara pune sub semnul intrebarii fundamentele statului de drept. Adrian Severin a scris pe larg si in repetate randuri despre „pornirile dictatoriale” ale lui Traian Basescu.

Este dreptul sau sa le detecteze (ori sa le imagineze), dupa cum este dreptul intelectualilor critici sa se intrebe cum este posibila suspendarea presedintelui ales democratic dupa ce Curtea Constitutionala s-a pronuntat limpede in privinta inexistentei unor „grave violari ale Constitutiei”.

Pe dl Severin il deranjeaza profund o anumita resurectie a spiritului critic-democratic in randul intelectualilor din Romania. Mai mult, lui, ca si celor cu care se afla acum de aceeasi parte a baricadei, ii displace ca, in urma celor doua Apeluri ale intelectualilor, s-a nascut o solidaritate ce parea pana de curand imposibila.

Tocmai aceasta pozitie de angajament civic deschis, marturisit fara vreun echivoc, lipsit de motivatii secrete, deci tocmai acest refuz al oportunismului capitulard explica faptul ca printre semnatarii Apelurilor intelectualilor se afla oameni care, in multe privinte, pot sa aiba opinii cat se poate de diferite.

La vremea cand dl Severin a scris nu tocmai fericitele sale consideratii despre rolul „alogenilor” in politica (ii mentiona acolo, pe langa Traian Basescu, pe Hitler si pe Stalin!), am fost printre putinii care am sustinut luarea unei pauze de respiratie inaintea unei condamnari abrupte a „derapajului” sau.

Nu puteam uita rolul sau in apropierea romano-maghiara si nu-mi venea sa cred ca un om, altminteri cultivat, ar putea aluneca pe panta unui penibil sovinism. Mi-e teama insa ca Adrian Severin este mult prea patimas in retorica sa pamfletara, ori de-a dreptul orbit de basescofobie, si ca nu-si alege termenii cu suficienta precautie.

Ideologul social-democrat, directorul Institutului „Ovidiu Sincai” (un fel de think-tank al PSD) nu poate sa nu stie care sunt elementele definitorii ale ideologiei fasciste. A vorbi despre intelectualii care au cerut respectarea procesului democratic drept „o minoritate fascistoida” este o insulta si o desfigurare revoltatoare a realitatii.

Sunt oare Andrei Plesu si Andrei Cornea, Anca Oroveanu si Magdalena Boiangiu, Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarescu, Sorin Iliesiu si Armand Gosu, H.-R. Patapievici si Mihnea Berindei, Monica Lovinescu si Andrei Oisteanu, Mircea Mihaies si Virgil Nemoianu, Matei Calinescu si Tom Gallagher, Adriana Babeti si Traian Ungureanu membrii unei asemenea minoritati? Am selectat la intamplare doar cateva nume dintre semnatarii unuia sau altuia dintre cele doua faimoase Apeluri.

Nu crede dl Severin ca afirmand acest lucru intra intr-o zona a nascocirii fantasmagorice in care adevarul poate fi siluit si schilodit fara sa-i mai pese cuiva? Ne putem juca de-a vorbele? Ne-am pierdut oare orice busola axiologica si putem improsca invective dupa cum ni se nazare? Este suficienta aversiunea pentru Traian Basescu pentru a purta, de buna-voie si nesiliti de nimeni, ochelarii de cal ai zelotului ideologic?

H.-R. Patapievici este unul dintre cei mai consecventi sustinatori ai liberalismului civic, anticomunist si antifascist. Opera sa filosofica, scrierile sale politice, actiunea sa publica probeaza acest lucru in chip perseverent si cat se poate de persuasiv. Iar apropo de Institutul „Ovidiu Sincai”, ma intreb in ce consta mostenirea teoretica a fostului sef de cabinet al lui Adrian Nastase pentru a justifica atribuirea numelui sau acestui institut, in defavoarea, sa spunem, a lui C. Dobrogeanu-Gherea, Serban Voinea ori Titel Petrescu?

A afirma precum Adrian Severin ca „Basescu si intelectualii lui” (printre care, sunt sigur, ma include si pe mine) promoveaza o „conceptie dictatoriala, chiar fascista” nu este o discutabila hiperbola, ci o scandaloasa aberatie. Una este lupta politica si alta nascocirea demagogica de „samavolnicii” si agitarea aiuritoare a spectrului tiraniei.

O cultura a civilitatii presupune utilizarea responsabila a notiunilor politice in spatiul public. Recurgand la lexicul dispretului, al urii si al ponegririi, Adrian Severin contribuie la perpetuarea unei culturi a neadevarului, in care calomnia este pretuita drept virtute, iar cei care se opun manipularilor abjecte sunt prezentati, precum partidele democratice in perioada 1945-1947, drept „elemente fasciste”.