Fara contributia bancii romanesti, profitul grupului austriac ar fi crescut cu numai 5,9%.
Institutia autohtona a avut un profit net record: aproape 140 de milioane de euro, in crestere cu peste 21%.
BCR a realizat 18a din profitul net al Erste Bank inregistrat in primele sase luni ale acestui an, potrivit datelor publicate ieri de cele doua banci.
BCR a realizat un profit de 464 de milioane de lei (echivalentul a aproape 140 de milioane de euro), in crestere cu peste 21% fata de perioada similara din 2006.
Erste Bank a anuntat ieri un profit net de 566 de milioane de euro, cu 25% peste rezultatul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.
Crestere semnificativa la comisioane
Veniturile operationale ale BCR au avut o rata de crestere superioara cheltuielilor administrative ale institutiei, profitul operational marindu-se cu peste 28%.
Pilonul principal al maririi profitului a fost cresterea accelerata a imprumuturilor acordate de banca, care a adus cu sine alti piloni de sustinere a veniturilor: cele din dobanzi si cele din comisioane. Ultimele au inregistrat cea mai mare crestere pe partea de venituri a bancii: peste 36%.
Din cadrul imprumuturilor, cea mai mare expansiune a fost inregistrata pe segmentul celor acordate clientilor de retail. Fruntase pe acest segment au fost, la fel ca la nivelul intregii piete, creditele de consum.
Cresterea imprumuturilor acordate a tras dupa sine si marirea riscului de credit, ceea ce s-a tradus prin sporirea provizioanelor constituite pentru a acoperi acest risc. Valoarea totala a activelor bancii a crescut cu 5,8%, la peste 50 miliarde de lei, depasind 16 miliarde de euro.
7.000 de angajati relocati
BCR va repozitiona 7.000 de angajati din cei 13.000 de salariati ai grupului financiar, in special prin mutarea a 2.700 de salariati din back-office in front-office, a declarat, ieri, presedintele grupului austriac Erste, Andreas Treichl, informeaza Mediafax.
„Pe de alta parte, planurile de dezvoltare, in care includem deschiderea de 200 de noi sucursale, vor crea un necesar de 1.000 de noi posturi. Va fi o tranzactie lina, cum s-a derulat in Austria”, a explicat Treichl.
Pana la finele anului, banca va avea aproape 600 de unitati, fata de 506 in prezent. Banca si-a propus ca in 2009 sa aiba 700 de unitati. BCR a implementat deja, dupa modelul Erste, noile structuri privind retailul, intreprinderile mici si mijlocii si corporate.