Bucurestiul e ca un triunghi cu trei varfuri dezgustatoare: isteria locuitorilor, lipsa unei elementare solidaritati si dementa constructiilor peste cadavrul spatiilor verzi.
Am vazut doua doamne trecute binisor de prima tinerete sorbind tacticos din cafele, aveau palarioare frumos colorate, vorbeau calm, gesticulau natural, fara sa-ti dea senzatia ca vei fi pocnit din clipa in clipa. Din pacate, asta se intampla la Strasbourg. A fost prima imagine, impresia care totusi conteaza.
Ori de cate ori ma intorc in Capitala, de aiurea, am acelasi sentiment ca am ajuns pe puntea unui vapor unde piratii tocmai sfasie prada, iar cineva a confiscat tot aerul.
Cand ma plimb pe strazile din Bucuresti ma izbeste acelasi miros de isterie balcanica. Domnii si doamnele au toti ceva de impartit unii cu altii si cu patrupedele care misuna liber pe alei, ca in filmele sarbesti. Floraresele tipa la clienti, parintii la copii, pensionarii la tineri, tinerii la pensionari. Incruntati, oamenii uita ce ii leaga.
Solidaritatea nu exista. Cine mai e generos gratuit? Binele (public) implica efort, consum emotional, sacrificii. Se poarta hipermarketurile. Doar ambalajul s-a schimbat. Batem pasul pe locul micilor mizerii, unde nu a existat niciun sfant, niciun ticalos absolut, cum bine zicea Arghezi.
Spatiile verzi se coloreaza in alb-griul murdar al betoanelor. Sacrificii pe altarul noului zeu: spatiul locuibil. Dementa imobiliara rade tot: parcuri, vieti. Din blocuri ies pumni grei de caldura. Urmele pasilor iti raman tatuate in asfalt, ca intr-un „Hall of Fame” bizar. Inghitim tone de praf pe trotuare unde se schimba bordurile din doua in doua luni (cat de idioti ne credeti?), ne distrugem suspensiile prin cratere, imbatranim in intersectii, nu avem unde sa facem sport.
Hipertensivi, grasi, nervosi, pionii unei economii care duduie zgomotos ca un ftizic, inaintam spre infarct. Altfel, pe prietenii mei i-a lovit bunastarea. Tot mai des primesc telefoane de la oameni fericiti ca si-au luat masini. Anunt cu mandrie ca maine imi cumpar o bicicleta.
Cititi si pe blogul autorului: Coltul Rosu.
Recomandările noastre
