Miscarea PNL-PNTCD-AP incearca sa fie un fel de "pe-aici nu se trece!"

Intelesul constituirii Polului de dreapta PNL-PNTCD-AP trebuie cautat in reactiile dure dinspre PD si PLD, partidele-satelit ale lui Traian Basescu. O mutare politica aparent hilara („s-au unit toti schiopii”), ar putea fi o miscare ingenioasa, cu bataie lunga. Dreapta e tentanta acum, dreapta e la moda.

La inceputul anilor '90 era simplu sa spui cine e dreapta sau centru-dreapta in Romania. Erau doua partide, PNL si PNTCD, si nimeni nu se inghesuia sa incerce sa le ia locul. Primeai ciomege in cap daca iti gaseau in camera, la camin, afise electorale cu Ion Ratiu sau Radu Campeanu.

Cine era nebun sa pretinda ca „tine” cu liberalii sau cu taranistii decat cei care intr-adevar simteau asta? Acum, e la moda sa te dai lliberal sau popular pentru ca legitimarea ca membru al celor mai importante familii politice europene inseamna prezent si viitor. E zona cea mai importanta pe plan european si doar aici pare ca mai e loc.

Oricat de mult s-ar prabusi, PSD ramane cel mai proeminent partid politic de stanga din Romania, in prezent si pe termen mediu. Acolo n-ai ce face. Culoarul social-democrat e arondat, iar comportamentul lui Geoana, Hrebenciuc, Iliescu ori Vanghelie nu poate decat sa ingusteze acest culoar, nu sa faca loc altor forte politice prin preajma.

Veniti din urma democratii manuiti de Traian Basescu se lupta din rasputeri sa ramana in joc, sa confiste culoarul de dreapta, sa se vopseasca. Multa vreme le-a fost lesne: nu li s-a opus aproape nimeni.

Taranistii au fost vraiste, liberalii au jucat prost. Cel mai important atu al celor doua partide istorice a fost, atatia ani, traditia unor principii la care membrii lor de vaza n-au abdicat, desi au fost pusi in fata exterminarii fizice.

Aceasta e forta lor. Pe de alta parte, Marian Milut nu poate fi considerat emblematic pentru PNTCD. In plus, e, mai degraba, un killer de voturi. De ce se leaga la cap PNL cu doua partide minuscule, din punct de vedere electoral?

In primul rand, pentru a da o replica dura, un raspuns raspicat „partidului prezidential” care forteaza culoarul de centru-dreapta. Miscarea Tariceanu-Constantinescu-Milut incearca sa fie un fel de „pe-aici nu se trece!”. Ramane de vazut daca ii asculta cineva.

Pe cei mai avizati ii amuza si ii ingrijoreaza pretentiile populare ale democratilor si ale unor personaje care au redescoperit peste noapte liberalismul. Discursurile pre si post-schimbare brusca de macaz de la socialism la popularism au fost curat caragialenesti.

Ingrijoraree e ca cei neavizati ajung sa creada, dupa prea multa repetare, ca saltul de la o doctrina la alta, opusa, e ceva fiersc. Amurgul principiilor, apogeul oportunismului, a lipsei de scrupule.

Oricum, pentru PNL, polul lui Tariceanu e sansa de a ramane singurul partid istoric in viata. Cu toata desconsiderarea la care e supusa CDR, cu tot mistoul care se face la adresa Conventiei, exista inca un nucleu dur al electoratului de dreapta, calit in luptele anti-Iliescu si antifeseniste.

E vorba de un nucleu activ, de targetul acela care poate face diferenta, ravnit de toata lumea. Iar cei de aici nu agreeaza pretentia lui Basescu de a-si asuma culoarul de centru-dreapta, via PD-Boc si PLD-Stolojan. Aici e batalia.