Suntem casatoriti de 7 ani si ne contrazicem deseori. Astazi, ne intrebam daca e obligatoriu ca initiativa sa-i apartina barbatului.

Sa le lasam pe ele!

Dupa mii de ani in care ...

... am cantat serenade pe sub balcoane, primind deseori, in loc de un sarut, o galeata cu apa in cap,

... am sfidat vertijurile si riscul prabusirii catarandu-ne pe scari de matase,

... am infruntat din spatele unui buchet de flori toata curiozitatea complice din ochii trecatorilor, preschimbata apoi, pe masura ce treceau minutele si ea nu venea, in priviri ironice,

... ne-am riscat vietile in turniruri sangeroase, pentru ca doar unul dintre noi, barbatii luptatori, sa aiba privilegiul de a primi in varful lancii buchetelul alesei,

... ne-am masacrat ficatul band de dor si jale singuri in carciuma, pentru ca ea a spus „Nu”, ...

... ei bine, dupa toate astea, va intreb: „De ce mereu noi?”. Avem in spate milenii de vanatoare, de ocheade disperate, de pande incordate in pozitii incomode, de goane extenuante dupa prada. Nu ar fi cazul sa fim lasati sa ne odihnim?

De amar de vreme fluieram sau claxonam invitational, dar  ele ce-au facut? Si-au lasat batistutele sa cada. Modest. As vrea sa vad la lucru mult laudata subtilitate feminina, sa le vad vanand ca niste plante carnivore, nu asteptand ca niste flori in glastre.

Ceva ma face sa cred ca, la o luna de la sistarea universala a aplicatiilor masculine, metoda noastra „Psst, fetita, singurica, singurica?” ar ramane cea mai eficace din istorie.

Nu de altceva, dar cand am fi abordati cu: „Nu va suparati, caut Strada Fericirii...”, ori am da o mie de explicatii si de rute posibile, ori am raspunde: „Nu ma supar, cautati-o!” si-am trece mai departe. (Adrian Georgescu)

Noi spunem „pas”

Primul lucru pe care, dumneavoastra, domnilor, il faceti, in general, cand vedeti o femeie atragatoare este sa estimati in minte ce sanse aveti. Odata cu acest gand vine deseori si primul pas, care, fara sa vreau sa supar pe cineva, este, de obicei, neinspirat si impleticit.

Lucrurile fiind aranjate astfel de cand lumea - barbatii lanseaza invitatia, femeile accepta sau nu -, inseamna ca, in functie de sex, exista doua feluri de alegere. Dumneavoastra, barbatii, selectati din start - fara a fi, totusi, deosebit de selectivi -, iar prin ochiurile sitei trec alesele.

Noi, pentru ca nu putem alege direct, dar stim cine ne doreste, ne-am adaptat la o metoda mai subtila. In plus, nu suntem interesate sa facem primul pas pentru ca putem estima mai bine si beneficiile, si deserviciile unei atare situatii.

Se intampla, totusi, sa-l facem, in doua situatii: cand ne credem egale cu barbatii si, ca urmare, nu ne mai temem de ridicol, sau atunci cand alesul e atat de confuz si de balbait incat nu stie unde sa-si tina mainile, daramite sa-si mai calculeze pasii.

Alteori se intampla ca barbatii sa creada ca noi deja am facut primul pas. Ii zambesti prieteneste cuiva, iar el deja isi ia un elan de triplusaltist. Domnul in cauza crede ca privirea ta e un avans, dar de obicei nu este asa. Asta, pentru ca noi, femeile, nu ne bucuram cand gasim pe cineva incantator, ci atunci cand subiectul ne place pe noi. Iar ca sa fim sigure de acest lucru, e absolut necesar ca el sa faca primul  pas. (Elena Geoorgescu)

Puteti comenta articolul pe www.adriangeorgescu.ro