Curbe elegante si un interior cu look high-tech. Aceasta este reteta pe care o adopta Toyota odata cu lansarea modelului Auris.
Impreuna cu Corolla (modelul sedan al gamei) japonezii puncteaza de doua ori la clasa compacta, unde competitia este acerba. Daca esti familist convins, ai nevoie de portbagaj si iti doresti un interior modern, dar confortabil, ai la dipozitie Corolla. Daca insa esti un tanar dinamic, nonconformist, pentru care masina reprezinta un mod de exprimare, atunci Auris este pentru tine.
Designul exterior mascheaza masivitatea masinii La exterior, Auris prezinta curbe simple, dar fluide, care impreuna cu parbrizul foarte plonjat mascheaza masivitatea formelor. Surprinzator, daca avem in vedere stilul impersonal cu care ne obisnuise Toyota, noul model rupe tiparele mai ales la interior, cu o consola centrala neconventionala. Aceasta descrie un arc de cerc, pana spre „cotiera” plasata intre scaunele fata.
Bord spectaculos, cu sistem Optitron Schimbatorul este asezat foarte sus, la o distanta optima de volan pentru un condus sportiv. Bordul Optitron este de asemenea spectaculos contribuind la imaginea high-tech a habitaclului. Scaunele incapatoare nu sunt foarte profilate.
Cel al soferului, chiar si reglat in pozitia cea mai joasa, ofera o pozitie de condus inalta, facilitand vizibilitatea in oras, dar putand crea disconfort la drum lung. Spatiul de depozitare acoperit dintre scaunele fata este incapator, dar nu poate fi numit cotiera datorita pozitiei prea joase si prea retrase.
Spatiu suficient pentru pasagerii inalti Pasagerii de pe bancheta, chiar si cei inalti, au loc suficient pentru o calatorie confortabila. Materialele folosite sunt placute la atingere, dar plasticul ales pentru consola centrala se zgarie usor. Cu cei 354 de litri, portbagajul se inscrie in media clasei.
Prestatie vioaie cu motorul 2.0 D-4D
Echipat cu motorul diesel de 2.0 litri si 126 de cai-putere cuplat la o cutie manuala cu sase rapoarte, Auris sprinteaza vioi acoperind necesarul de turatie si cuplu in orice situatie. In mers, propulsorul e silentios. La ralanti se aude insa foarte clar „rontaitul” specific unitatilor pe motorina.
Versiunea de echipare Sol, aproape completa
Suspensia filtreaza bine denivelarile lungi, dar pe cele scurte este destul de zgomotoasa. In viraje, din cauza solutiei alese cu bara de torsiune spate, Auris ezita putin. Franele sunt constante, chiar daca destul de moi. Sol, nivelul de echipare superior, este aproape complet. Lipsesc totusi accesorii precum scaunele incazite, reglajul lombar, pielea sau conectorul USB.