Un deputat al Partidului Poporului Danez (PPD, extrema-dreapta), aliat in Parlament cu guvernul liberal-conservator, a provocat o controversa, ieri, comparand valul islamic cu svastica nazista, transmite AFP.
"Valul este un simbol totalitar comparabil cu simbolurile pe care le cunoastem, ale nazismului - svastica - si comunismului", a declarat in Parlament Soeren Krarup, purtator de cuvant al PPD.
"Islamul este un sistem totalitar care corespunde sistemelor totalitare pe care le-am avut in Europa, iar simbolurile islamului si nazismului sunt acelasi lucru", a spus el, provocand reactii de indignare la majoritatea parlamentarilor.
Declaratia deputatului vine dupa ce cu o zi in urma o candidata la alegerile legislative din februarie 2009, Asmaa Abdol-Hamid, a anuntat ca va purta valul daca va fi aleasa in Parlament.
Ea candideaza din partea Listei Unitatii, formatiune fost comunista.
Premierul danez, liberalul Anders Fogh Rasmussen s-a distantat de aceasta comparatie a valului cu svastica, dar a aparat dreptul deputatului de extrema-dreapta la libera exprimare.
"Nu sunt de acord cu Soeren Krarup si nu agreez deloc aceasta comparatie. Simbolul nazist este simbolul ideologiei cele mai totalitare pe care a cunoscut-o lumea, in timp ce valul este un simbol religios", a declarat el pentru postul de televiziune TV2.
Insa Krarup are "dreptul sa spuna ca valul este un simbol totalitar in aceeasi masura cu simbolurile totalitare pe care le cunoastem, ale nazismului si comunismului", a apreciat el.
"Avem o larga libertate de exprimare in aceasta tara si fiecare trebuie sa fie liber sa isi exprime punctele de vedere", potrivit premierului.