In anii de tinerete, legatura dintre Mick Jagger si Keith Richards s-a definit aproape instantaneu, plecand de la gusturile muzicale apropiate, dar si datorita unei cunostinte comune, Dick Taylor.

Cei trei formeaza o trupa si repeta aproape un an si jumatate in sufrageria familiei Taylor. In martie 1962, cei trei muzicieni aspiranti, in varsta de numai 18 ani, se numarau printre spectatorii aflati in Clubul Ealing Jazz, din Londra.

Aici il asculta stupefiati pe Brian Jones, care, la vremea respectiva, canta in trupa Blues Incorporated. Keith avea sa fie atat de impresionat de Jones incat, alaturi de Jagger, a asistat si la alte concerte pe care acesta le-a sustinut in diverse cluburi din Soho.

In aprilie 1962, Mick Jagger si Keith Richards, impreuna cu doi membri din Blues Incorporated, Cyril Davies si Charlie Watts, interpreteaza la Ealing Jazz Club „Beautiful Delilay”, precum si propria versiune a piesei „Around And Around” a lui Chuck Berry.

Primesc doar aplauze politicoase, insa nu beneficiaza de nicio alta urma de entuziasm din partea publicului. Aflat printre spectatori, Dick Taylor observa ca toti il privesc cu ura pe Richards, pe care il considerau un rocker intrus in templul bluesului.

Jagger isi inventeaza stilul

Antipatia reciproca dintre Richards si Blues Incorporated (dintre ei, in special Davies, un adevarat inamic al rock’n rollului) avea sa devina permanenta. Era faza in care Richards, Jagger si Taylor incercau din rasputeri sa-l convinga pe Jones sa li se alature.

In aceasta perioada, in jurul grupului (Jagger - vocal, Richards - chitara, Jones - chitara si muzicuta, Taylor - bas, Steward - pian) graviteaza o serie intreaga de bateristi, iar chitaristul Geoff Bradford, prietenul lui Brian, hotaraste in final sa iasa definitiv din trupa.

La sfarsitul lui aprilie, Mick Jagger devine unul dintre cei cinci vocalisti din Blues Incorporated (repertoriul lui includea „I’ve got my Mojo Working”, „Bad Boy”, „Don’t Stay All Night”) care cantau prin rotatie cate trei cantece pe seara.

Daca la primele cantari Jagger urca pe scena pilit, pentru a-si depasi emotiile, foarte rapid increderea in sine incepe sa creasca si prestatia sa incepe sa prinda contur: piruete, scuturatul umerilor, ciufulitul parului, umezitul buzelor cu limba... pana il aduce pe mai varstnicul Cyril Davies in punctul in care il porecleste „Marilyn Monroe”.

 Oricum, Mick Jagger devine un muzician despre care se vorbea in Londra... The Swinging London. Iar Korner il coopteaza in formule in care este invitat sa cante la diverse petreceri private.

Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO