Protest cu oua rosii si cozonac de partid

Protest cu oua rosii si cozonac de partid

Peste 1.000 de sustinatori ai premierului ucrainean Viktor Ianukovici si-au petrecut Pastele in strada, in tabara de corturi instalata cu o saptamana in urma in centrul Kievului, imediat dupa anuntul presedintelui privind dizolvarea parlamentului.

Un sobor de preoti a oficiat slujba Invierii in Piata Independentei si a binecuvantat bucatele traditionale, mare parte dintre ele aduse cu camionul in tabara de organizatia locala a Partidului Regiunilor, al lui Ianukovici.

Chiar daca in randurile demonstrantilor continuau sa circule manifeste indemnand la „rezistenta in fata incercarilor presedintelui Viktor Iuscenko de a instaura dictatura”, in ultimele zile, in piata, atmosfera a fost una destinsa. Manifestantii au organizat ieri turnee de fotbal, sah sau dame, impartindu-se pe echipe in functie de regiunea de unde proveneau.

Satui de ciorovaiala politica

Rarii trecatori care au avut drum ieri prin zona fostului „maidan” portocaliu, devenit astazi alb-albastru, s-au declarat satui de scandalul dintre premier si presedinte.

„Vreau sa fie din nou liniste”, a spus Oksana Sibirteva, o doamna la vreo 50 de ani iesita sa-si plimbe cainele. Ea a tinut sa precizeze ca este o simpatizanta a lui Iuscenko, la fel ca si Denis Sevcenko (25 ani), surprins de reporterii AFP in centrul capitalei.

Tanarul a declarat ca a facut parte dintre demonstrantii portocalii din 2004, dar acum este asa de dezgustat de scandalul politic incat „va vota contra tuturor”, daca vor avea loc alegeri anticipate, asa cum a cerut Iuscenko.

In asteptarea verdictului

Deputatii majoritatii pro-ruse din Parlamentul ucrainean s-au rupt de atmosfera pascala pentru a tine luni o reuniune extraordinara, in cadrul careia au denuntat „presiunile fara precedent” exercitate de presedintele Iuscenko asupra Curtii Constitutionale.

Instanta suprema urmeaza sa se pronunte in cursul acestei saptamani asupra validitatii decretului de dizolvare a parlamentului semnat de Iuscenko.

Ne puteți urmări și pe Google News